Acasă Eveniment Rudele unui copil lovit de maşină au luat la bătaie inclusiv echipajul...

Rudele unui copil lovit de maşină au luat la bătaie inclusiv echipajul de pe ambulanţă

1486
DISTRIBUIȚI

Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi în localitatea Livadia, judeţul Hunedoara, după ce un copil de şase ani a fost lovit într-un accident rutier. Rudele copillui au bătut şoferul şi au atacat echipajul de ambulanţă, conform Mediafax.

Poliția Hunedoara a stabilit faptul că, din primele cercetări, copilul în vârstă de 6 ani, nesupravegheat, a vrut să traverseze DN 66, prin loc nepermis și fără să se asigure și a fost accidentat de o mașină care circula dinspre direcția Hațeg spre Petroșani.

Rudele celui mic au bătut şoferul în vârstă de 51 de ani, însă nu s-au oprit aici şi au atacat şi echipajul de ambulanţă. 20 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru asigurarea măsurilor de ordine şi prevenirea unor eventuale incidente.

“Tatăl minorului a lovit cu pumnul farul ambulanței. Polițiștii nu erau prezenți. Minorul a fost preluat de SMURD, iar pe drum transferat în Ambulanță. Acesta e momentul în care familia minorului a coborât din altă mașină și a vociferat considerând că Ambulanța a întârziat și au lovit farul autospecialei ambulanței”, anunță Poliția Hunedoara.

Polițiștii din Hunedoara au făcut cercetări pentru vătămare corporală din culpă în acest caz, iar în măsura în care șoferul agresat va depune plângere, se vor face cercetări și pentru lovire. De asemenea, se va constitui dosar penal și pentru distrugere, după ce a fost atacat echipajul Ambulanței.

Şoferul ambulanţei a fost lovit cu brutalitate de rudele copilului, fiind preluat de un echipaj SMURD. Acesta a suferit un traumatism cranian sever şi multiple contuzii.

„Are traumatism cranian sever, multiple contuzii, stare comatoasă. Este preluat de SMURD Baru și predat în drum spre Hațeg echipajului SAJ”, au transmis reprezentanții Ambulanței Hunedoara.

Rudele copilului, persoane de etnie romă, și-au vărsat furia asupra echipajului și Ambulanței SAJ, spărgând un far, masca din față și îndoind tabla autospecialei. Echipajul Ambulanței a fost înjurat și bruscat, dar personalul medical nu a fost rănit.

De asemenea, șoferul care a lovit copilul a fost și el bătut cu pumnii și picioarele și a fost preluat de echipajul SMURD. Rudele copilului au pornit scandalul după ce minorul ar fi fost mutat în ambulanţa SAJ, deoarece echipajul SMURD s-a întors să îl preia pe șoferul bătut.

Comentarii

comentarii