Antrenorul campioanei îi va avea la dispoziţie pentru antrenamente, cel puţin pentru o săptămână, pe toţi jucătorii, inclusiv pe cei convocaţi pentru meciurile din Challenge Cup de la reprezentativa Superligii. La finalul săptămânii, de la gruparea bănăţeană vor pleca mai mulţi jucători ce vor evolua pentru echipa naţională în vederea meciurilor României de la Campionatul European pe Naţiuni. Obiectivul galben-negrilor pentru următorul sezon al Superligii rămâne titlul de campioană, pe care bănăţenii vor să-l cucerească pentru a treia oară. Principalele contracandidate ale timişorenilor de anul acesta la titlu sunt Farul Constanţa, Baia Mare şi Steaua Bucureşti. Dacă termină sezonul regulat pe unul din primele două locuri, RCM-ul merge direct în semifinale. Primul meci oficial al bănăţenilor va avea loc pe 29 martie, pentru ca finala Superligii să aibă loc pe 6 septembrie. În Cupa României, bănăţenii vor evolua în primul meci pe data de 7 iunie.
Comentarii
comentarii