Acasă Eveniment S-a deschis strada Mărăşeşti – prima din Timişoara destinată exclusiv pietonilor

S-a deschis strada Mărăşeşti – prima din Timişoara destinată exclusiv pietonilor

DISTRIBUIȚI

FOTO

“Cu timpul, aici va fi un PUZ serios al oraşului, va fi un loc de promenadă”, spune primarul Timişoarei, Nicolae Robu

Duminică, 16 septembrie, de la ora 17, cu prilejul Săptămânii Mobilităţii Europene, Nicolae Robu, primarul Timişoarei, în prezenţa celorlalte autorităţi locale, a inaugurat prima stradă destinată exclusiv pietonilor din Timişoara, din Programul „Adoptă o stradă!”.

“Am decis să transformăm str. Mărăşeşti într-una pietonală. Cu timpul, aici va fi un PUZ serios al oraşului, va fi un loc de promenadă. Artera s-ar putea întinde de la Catedrala Mitropolitană, se va traversa Piaţa Victoria spre str. Mărăşeşti până la Parcul Botanic, unde este o nouă trecere de pietoni. Până când vor fi gata şi lucrările de reabilitare a Centrului Istoric vom dezvolta şi o reţea de străzi pietonale în zonă”, a declarat Robu.

Expoziţie de fotografii, târg de antichităţi şi multe altele

Tot duminică, la ora 9.00, s-au dat startul probelor de alergare (10 km, semi-maraton şi ştafeta firmelor la semi-maraton), în faţa Liceului MIU (Piaţa Huniade), în organizarea Atletic Club Maraton. La ora 16.30 a avut loc un concert de muzică de promenadă cu Fanfara Big Band, pe str. Mărăşeşti, lângă Sinagogă. De la ora 17.30 a avut loc un moment muzical susţinut de trupa de percuţie SPLASH, de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” şi Cvartetul de coarde, o expoziţie de fotografii despre Timişoara, organizată de Fundaţia Rubin, un târg de antichităţi şi o demonstraţie pe picioroange cu Sala de Sport No Limits. „În perioada 16-22 septembrie 2012 se desfăşoară a unsprezecea ediţie a Săptămânii Mobilităţii Europene, eveniment sărbătorit la nivelul întregii Uniuni Europene. Tema campaniei din acest an este «Moving into the right direction». Aceasta este o campanie de conştientizare de către populaţie a creşterii gradului de poluare cauzat de traficul intens la nivel urban, dar şi de sensibilizare şi informare a cetăţenilor în ceea ce priveşte mobilitatea pe termen lung în oraş şi riscurile legate de poluare”, spune viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu.

{vsig}galerie/marasesti{/vsig}

 

Comentarii

comentarii