Acasă Eveniment S-au trezit cu flăcările la gard. Incendiu la un tablou electric de...

S-au trezit cu flăcările la gard. Incendiu la un tablou electric de pe strada Bega, din Giroc

DISTRIBUIȚI

Un incendiu ce a izbucnit la un tablou electric, vineri, 5 aprilie noapte, la ora 1.00, a băgat groaza în locuitorii de pe strada Bega, din comuna Giroc.

Noroc a fost că acest tablou este situat pe domeniu public mai departe de case, lângă un gard de beton, iar flăcările nu au avut unde să se extindă către locuințe.

Riscul de explozie a fost însă mare pentru că la un metru, după colțul gardului, se află un contor de gaze naturale.

Oamenii s-au trezit îngroziți în miez de noapte și au sunat la numărul de urgențe 112. Primii ajunși au fost polițiștii care nu au reușit să intre contact cu PPC Energie (fostul  Enel). Fiindcă nu au găsit un număr de urgențe pe site-ul companiei, au sunat la serviciu clienți, unde a răspuns un robot care le-a spus ”să aștepte”.

În cele din urmă, legătura s-a făcut prin dispeceratul poliției. Un echipaj de la PPC Energie a sosit la fața locului și a oprit curentul. Pompierii au ajuns în grabă și au intervenit cu 4-5 extinctoare cu spumă, iar incendiul a fost stins.

Cauza incendiului a fost un scurt circuit electric.

Echipa PPC Energie sosită la fața locului i-a asigurat pe girocenii care au rămas fără energie electrică că acest caz este o urgență, iar sâmbătă 6 aprilie, va fi refăcut tabloul electric, iar locuințele lor vor fi alimentate cu energie electrică.

.

.

.

.

.

Comentarii

comentarii