Acasă Actualitate S-a stins un mare profesor timișorean

S-a stins un mare profesor timișorean

DISTRIBUIȚI

Cu adânc regret, Fundația Politehnica Timișoara a anunțat tristul eveniment al stingerii din viață a eminentului savant prof. univ. dr. hab. ing. Peter George Oliver Freund, profesor emerit la Universitatea din Chicago.

Născut la Timișoara și absolvent al Politehnicii, dl. Peter George Oliver Freund s-a distins în domeniul fizicii teoretice prin cercetările și descrierile fenomenelor fizice în spații cu mai multe dimensiuni, în contextul mai larg al unificării câmpurilor fizice, ajungând la o serie de rezultate de pionierat în domeniul supersimetriilor, respectiv a teoriei corzilor sau a stringurilor (adică a particulelor elementare privite nu ca obiecte punctiforme, ci ca obiecte extinse în spațiu). În cadrul teoriei stringurilor a propus o ipoteză, ulterior numită ipoteza Freund-Harari, a cărei valabilitate în fizica hadronilor a fost verificată în multe experiențe.

Cercetător, fizician și profesor, a fost membru de onoare al Fundației Politehnica, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara și al Universității de Vest din Timișoara, precum și cetățean de onoare al orașului Timișoara.

Comentarii

comentarii