Acasă Economic Şase ofertanţi selectați în procedura de atribuire a proiectării şi execuţiei unei...

Şase ofertanţi selectați în procedura de atribuire a proiectării şi execuţiei unei secţiuni şi finalizarea alteia din Autostrada Lugoj – Deva

513
DISTRIBUIȚI

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că şase ofertanţi au fost selectaţi în procedura de atribuire a proiectării şi execuţiei unei secţiuni din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva şi finalizării unei alte secţiuni. Termenul de depunere a ofertelor este 31 ianuarie 2022.

“Miercuri, 27 octombrie 2021, CNAIR SA a finalizat procesul de evaluare a candidaturilor depuse în cadrul procedurii de atribuire Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj – Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secţiunea E şi finalizare Sectiunea D”, a transmis CNAIR.

În urma aplicării criteriilor de selecţie, conform algoritmului de calcul aferent, s-au calificat, pe primele 6 locuri, următorii ofertanţi: Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS, Asocierea SC Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret AS – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret AS, Kolin Insaat Turizm Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, Strabag SRL, Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pizzarotti SA – Retter Projectmanagement SRL şi Asocierea Terna Tourist Technical and Maritime SA – Intracom Constructions Societe Anonyme Technical and Steel Constructions (Intrakat).

“În perioada imediat următoare, Autoritatea Contractantă va transmite Invitaţia de participare la Etapa a II-a a procedurii de atribuire – Etapa de depunere a oferterlor candidaţilor antemenţionati. Termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 31.01.2022”, a arătat sursa citată.

Comentarii

comentarii