Acasă Actualitate Scandal politic la Arad

Scandal politic la Arad

DISTRIBUIȚI

27.07.2011-falcaUn nou scandal politic are loc la Arad. Primarul Gheorghe Falcă spune că după declaratțiile premierului Ponta despre Silvio Berlusconi a fost contactat de către investitori italieni din Vestul țării, care au protestat. Reprezentanții USL Arad i-au transmis primarului că nu cred că există acele proteste, deoarece investitorii italieni nu ar avea nevoie de portavocea lui Falcă.

Gheorghe Falcă îi dă sfaturi premierului Ponta

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, îl atacă pe premierul Victor Ponta pentru declarațiile pe care acesta le-a făcut, comparându-l pe fostul prim-ministru italian, Silvio Berlusconi, cu fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu. „De aceea, trebuie spus că, indiferent de opţiunea partinică sau doctrinară a socialistului Ponta, acesta ar trebui să ştie că ironia sau chiar obrăznicia nu fac parte din arsenalul eficace al diplomaţiei europene”, a declarat Gheorghe Falcă. Primarul Aradului îi transmite premierului Ponta că ar trebui să știe că Berlusconi este cel mai longeviv prim-ministru al Italiei democratice și că a ocupat această poziţie în urma unor alegeri libere. În Vestul țării, italienii au investit masiv în ultimii ani și aici există o puternică comunitate italiană. „Ca primar al Aradului, am primit, în ultimele două zile, semnalele consternării şi chiar îngrijorării unor reprezentanţi italieni ai mediului de afaceri local”, a explicat primarul Aradului, Gheorghe Falcă. El crede că declaraţia  premierului este nu doar imprudentă, ci chiar ofensatoare pentru investitorii care doresc să regăsească la autorităţile publice din România echilibrul unor relaţii instituţionale. „Receptând, ca primar al Aradului, protestul personal al oamenilor de afaceri italieni din Vestul României, mă simt obligat să-i atrag atenţia domnului Victor Ponta că, în conjunctura economică actuală, astfel de declaraţii sunt complet deplasate şi neproductive. Deşi, ca oameni de afaceri, investitorii  italieni nu pot împărtăşi structural ideologia socialistă a domnului Ponta, aceştia susţin că diferendele partinice nu trebuie să depăşească arena electorală naţională, punând în pericol relaţiile internaţionale excelente dintre România şi Italia. Mă alătur acestui protest îndreptăţit, sfătuindu-l totodată pe domnul Victor Ponta să ia în considerare, dacă nu realităţile economice şi demografice, măcar interesul naţional şi simpla – dar binecuvântata – politeţe, atât de productivă în relaţia cu o ţară prietenă, cum ne este, fără îndoială, Italia”, a declarat Gheorghe Falcă.

USL Arad spune că Gheorghe Falcă ar trebui să fie preocupat de eşecul nașului la UE

Reprezentanții USL Arad cred că Gheorghe Falcă s-a trezit vorbind din senin despre relaţiile internaţionale şi declaraţiile primului ministru Victor Ponta, cu pretenţia de a da lecţii de bună conduită politică. „Gheorghe Falcă inventează aşa-zise proteste ale italienilor din Arad. Suntem convinşi că, dacă ar intenţiona să protesteze, oamenii de afaceri italieni nu ar avea nevoie de portavocea numită Gheorghe Falcă. România este o ţară în care libertatea de expresie este garantată, spre necazul unor politicieni ca Traian Băsescu şi Gheorghe Falcă. Este regretabil faptul că primarul Aradului, în loc să se ocupe de problemele municipiului, să găsească soluţii pentru a reduce cheltuielile de întreţinere de exemplu, se visează în politica mare. În condiţiile în care şi-a descoperit pasiunea pentru diplomaţie, ar trebui să fie preocupat de eşecul dureros pentru toţi românii înregistrat de preşedintele Traian Băsescu la discutarea bugetului multianual al Uniunii Europene. Idolul său politic, Traian Băsescu, a negociat zero lei în plus pentru România. A demonstrat astfel că nu mai are legitimitatea de a reprezenta România în plan extern. Atunci când se află în faţa liderilor europeni, el se gândeşte la interesele sale înguste, nu la problemele românilor pe care s-a obişnuit să îi ignore. Traian Băsescu şi adepţii lui au o bucurie bizară atunci când apar veşti proaste pentru România, sperând probabil că vor obţine un folos politic. Astfel, ei se bucură când nu intrăm în Schengen, când suntem criticaţi în raportul MCV, când se blochează fonduri europene etc. Când nu există veşti proaste, încearcă să le inventeze. Acest gen de oameni politici nu mai au credibilitate în România şi trebuie să înţeleagă că nu vor avea niciun profit politic denigrând ţara în străinătate”, a declarat co-preşedintele USL Arad, Dorel Căprar.

Comentarii

comentarii