Acasă Eveniment Scene desprinse din filme la înmormântarea omului de afaceri asasinat la Arad....

Scene desprinse din filme la înmormântarea omului de afaceri asasinat la Arad. Soţia şi fiica acestuia trăiesc într-o permanentă stare de frică

907
DISTRIBUIȚI

După 12 zile, omul de afaceri arădean asasinat cu o bombă plasată în maşină a fost înmormântat. Familia a fost păzită de două firme de bodyguarzi, iar scenele de la funeralii sunt demne de un film. Anchetatorii au îngropat majoritatea pistelor şi nu au niciun suspect după aproape două săptămâni. Asta deşi mai-marii din Poliţie sunt la Arad.

Două firme de securitate au fost angajate de familia lui Ioan Crişan în ziua înmormântării omului de afaceri. Sunt 12 zile de când fiica şi soţia lui trăiesc în spaimă şi confuzie. Nu ştiu cine l-a asasinat pe bărbatul de 66 ani. Aşa că s-au înconjurat de gărzi de corp.

Au fost scene demne de un film, într-o atmosferă apăsătoare şi plină de teamă. Agenţii de pază au avut misiunea de a le proteja tot timpul pe mamă şi fiică, dar şi de a-i ţine departe pe curioşi. La înmormântare au fost primiţi doar apropiaţii familiei, rude şi prieteni. Potrivit presei locale, contabila firmei lui Ioan Crişan, cu care bărbatul ar fi avut o relaţia amoroasă, a avut interzis la funeralii. Soţia omului de afaceri i-ar fi interzis.

Trupul omului de afaceri a fost ridicat aseară de la serviciul de medicină legală şi dus direct la casa funerară păzită de gărzi de corp. Funeraliile au avut loc în capelă, iar apoi trupul a fost îngropat la Cimitirul Eternitatea.

O înmormântare plină de tensiune după o moarte violentă, în stil mafiot. Ioan Crişan a fost asasinat în 29 mai, la ora 7 dimineaţa. O bombă artizanală, un cocktail de substanţe explozive, a fost amplasată în maşina lui. Omul de afaceri tocmai îşi băuse cafeaua cu doi prieteni, când s-a urcat în maşină, a dat în spate şi a sărit în aer.

Au existat mai multe ipoteze ale crimei. Că afaceristul ar fi fost implicat în contrabanda cu ţigări, că ar fi avut datorii uriaşe sau că totul ar avea legătură cu ferma de somn african pe care o deţinea. Toate pistele au fost infirmate. Ancheta e în impas.

La Parchetul General este linişte în continuare. Şeful Poliţiei, chestorul Benone Matei, a mers ieri la Arad şi a preluat coordonarea anchetei. “Dacă ar fi fost chestiuni clare în privinţa autorilor, aţi fi aflat”, a declarat şi Stelian Ion, ministrul Justiţiei.

Sursa: observatornews.ro

Comentarii

comentarii