Acasă Actualitate Schimbare de scenariu la alte 29 de școli din Timiș. De luni,...

Schimbare de scenariu la alte 29 de școli din Timiș. De luni, ar putea intra toate în „scenariu roșu”

881
DISTRIBUIȚI

Pe 6 noiembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș s-a întrunit pentru a modifica scenariul în care își desfășoară cursurile mai multe școli din Timiș în următoarele două săptămâni, începând de luni, 9 noiembrie. Reamintim, conform ultimei decizii a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, aprobate tot vineri dimineață, începând de luni, 9 noiembrie, toate unitățile de învățământ din țară vor desfășura cursuri doar on-line („scenariul roșu”).

Cum textul hotărârii de la nivel național nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial, reprezentanții Instituției Prefectului spun că hotărârea județeană a fost luată pentru orice eventualitate, „școlile nu puteau fi lăsate așa”, însă și că „normal că daca apare (în Monitorul Oficial, HNCSU nr.52/06.11.2020 – n.r.) așa o să fie”.

„Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost luată ținându-se cont de propunerea Inspectoratului Școlar Județean Timiș și având în vedere Hotărârile Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ – emise cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș”, se mai motivează decizia.

Concret, în hotărârea CJSU, este vorba despre trei unități care trec din „verde” în „galben”, ca urmare a depășirii pragului de 1,5 cazuri la mia de locuitori în localitățile unde se află, și alte 26 care trec din „galben” în „roșu”, ca urmare a depășirii pragului de 3 cazuri la mia de locuitori sau apariției de cazuri pozitive în cadrul unităților. Cele mai multe unități vizate sunt din Lugoj, municipiu recent intrat în „scenariu roșu”. Lista acestora, conform hotărârii CJSU:

1. Școala Gimnazială Birda din scenariul verde în scenariul galben, din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității;

2. Școala Gimnazială Dumbrava trece din scenariul verde în scenariul galben, din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității;

3. Școala Gimnazială Tormac trece din scenariul verde în scenariul galben, din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității;

4. Liceul Teoretic Iulia Hașdeu Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu, din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității;

5. Liceul Teoretic Aurel Vlaicu Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

6. Liceul Tehnologic Valeriu Braniște Lugoj  trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

7. Clubul Copiilor Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

8. Clubul Sportiv Școlar Lugoj din scenariul galben în scenariul roșu  din cauza creșterii ratei de infectare;

9. Școala Gimnazială nr. 2 Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare

10.  Școala Gimnazială nr. 3 Lugoj  din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

11.    Școala Gimnazială nr. 3 Lugoj        trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

12. Școala Gimnazială Eftimie Murgu Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

13. Școala Gimnazială Anișoara Odeanu Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

14. Școala Gimnazială de Muzică Filaret Barbu  Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

15. Grădinița cu program prelungit nr. 2 Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

16. Grădinița cu program prelungit nr. 4 Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

17. Grădinița cu program prelungit nr. 5 Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

18. Școala Gimnazială nr. 12 Lugoj  trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

19. Liceul Teoretic Harul Lugoj trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

20. Școala Gimnazială Ghilad  trece din scenariul galben în scenariul roșu – cazuri pozitive

21. Școala Gimnazială Giarmata  trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

22. Școala Gimnazială Nițchidorf  trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

23. Școala Gimnazială Comloșu Mare trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

24.  Liceul Teoretic Ioan Jebelean Sânnicolau Mare trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

25. Școala Gimnaziala Theodor Bucurescu nr. 1 trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

26.  Școala Gimnazială Cenad  trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

27.  Școala Gimnazială Șandra trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

28. Școala Gimnazială Teremia Mare  trece din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de infectare;

29. Liceul Teoretic Gătaia trece din scenariul galben în scenariul roșu – cazuri pozitive.

Comentarii

comentarii