Acasă Cultura „Școala nevestelor”, la Teatrul din Lugoj

„Școala nevestelor”, la Teatrul din Lugoj

DISTRIBUIȚI

Regizorul suedez de origine română Marcel Stănciucu revine la Lugoj cu o adaptare scenică „mai altfel”, a celebrei piese „Școala nevestelor”, de Moliere. Reprezentația va avea loc joi, 16 iulie, de la ora 19, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”. Marcel Stănciucu (cunoscut lugojenilor ca producător al piesei „O femeie singură”, cu Maia Morgenstern), împreună cu artişti ai scenelor bucureştene, propune lugojenilor o experienţă inedită: o comedie clasică al lui Molière, adaptată scenic în ipostaza unui spectacol muzical – moravuri de ieri şi de azi şi o savuroasă muzică a secolului XX. Solişti şi instrumentişti ai scenelor bucureştene – Evelin Marinaş, Andra Ştefănescu, Valentin Tiron, Andrei Lazăr, Mădălina Florescu, Cristian Balaj, Necula Ioana, Marc Dupont – vor aduce prospeţimea unei viziuni contemporane asupra textului comic. Promotorul cultural al acestui spectacol este prof. Simona Avram.

Comentarii

comentarii