Acasă Eveniment Se va îmbunătăţi sistemul sanitar din Timişoara după trecerea spitalelor în grija...

Se va îmbunătăţi sistemul sanitar din Timişoara după trecerea spitalelor în grija primăriei?

DISTRIBUIȚI

Transferul celor patru unităţi sanitare va avea loc în 8 iulie, în Timişoara
Conform legislaţiei în vigoare, procesul de transfer al tuturor unităţilor sanitare cu paturi către autorităţile locale trebuie să se finalizeze la 10 iulie, în întreaga ţară. Cele patru spitale din Timişoara – Maternitatea Odobescu, Spitalul de copii “Louis Ţurcanu”, Spitalul Municipal şi Spitalul “Victor Babeş” – vor  trece în grija Primăriei Timişoara, în data de 8 iulie.

“Vom vedea…”

Prof. univ. dr. Eugen Boia, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă “Louis Ţurcanu” Timişoara, a declarat că şi înainte de acest transfer, spitalul a avut o relaţie bună cu Primăria Timişoara şi, cu siguranţă, şi de acum încolo relaţia va fi bună. “Am toată convingerea că sunt oameni înţelepţi acolo şi nu văd de ce nu ar sprijini sănătatea copiilor.

Şi când am aparţinut de Ministerul Sănătăţii am avut o colaboare şi înţelegere bună din partea primarului, el a fost preocupat de noi inclusiv cu ideea extinderii spitalului. În afară de constrângerile financiare pe care le are orice instituţie în această gravă criză economico-financiară, nu am avut probleme din partea primăriei. A fost o relaţie de bună înţelegere. Ce se va întâmpla de acum încolo, vom vedea”, a spus Boia. Pentru a veni în spijinul autorităţilor locale, la cererea acestora, în perioada următoare, MS va emite o circulară în care va explica modul de finanţare a unităţilor sanitare după descentralizare şi situaţia managementului la nivelul acestor instituţii. “Nu vom lua spitalele dacă nu le vor şterge datoriile”, a spus Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei.

Peste 50% dintre spitale au fost transferate

“Vreau să mai subliniez încă o dată: primăriile sau consiliile judeţene care preiau spitale nu vor avea de cheltuit niciun leu din bugetul local cu preluarea acestora. Unităţile sanitare au autonomie financiară, ele se finanţează acum şi vor fi finanţate la fel şi după descentralizare, prin contracte de furnizare de servicii încheiate cu casele de asigurări de sănătate. Însă acolo unde există fonduri, autorităţile locale pot aloca sume unităţilor sanitare”, a declarat Attila Cseke, ministrul Sănătăţii.

Peste 50 % dintre unităţile sanitare cu paturi au fost descentralizate, până la această dată, în ţară. Ministrul Sănătăţii a discutat, la sfârşitul săptămâni trecute, într-o videoconferinţă, cu autorităţile locale şi sanitare ultimele detalii privind transferul spitalelor către consiliile locale şi judeţene. MS a fost informat de către responsabilii locali că, până în prezent, au fost semnate deja protocoalele de predare – primire pentru mai mult de 190 unităţi sanitare cu paturi, iar pentru o serie de spitale au fost emise hotărârile de consilii locale şi judeţene pentru realizarea transferului. Întrebarea care se ridică este: “Se va îmbunătăţi sănătatea din Timişoara după transferul din 8 iulie?”. MS susţine că da, fiindcă autorităţile locale vor şti mai bine să gestioneze problemele sănătăţii. Dimpotrivă, reprezentanţii Primăriei Timişoara sunt sceptici. Viceprimarul Adrian Orza a spus că acest discurs al MS este populist, fără nicio acoperire în realitate. MS şi Guvernul pedelist au vrut să scape de responsabilitatea dezastrului naţional în care se află sănătatea românească, pentru ca mânia poporului să cadă asupra primăriilor, consideră edilul.

Comentarii

comentarii