Acasă Actualitate Secția de Neonatologie-Prematuri a Maternității Odobescu Timișoara – inaugurare, joi

Secția de Neonatologie-Prematuri a Maternității Odobescu Timișoara – inaugurare, joi

DISTRIBUIȚI

Penitenciarul Timișoara și Asociația Alo Tata!, alături de voluntari și sponsori, au derulat proiectul “O clipă pentru toată viața”, pentru renovarea secției de Neonatologie-Prematuri a Maternității Odobescu din Timișoara.

Inaugurarea va avea loc joi, 20 februarie 2020, începând cu ora 17.00, la Maternitatea Odobescu, bulevardul 16 Decembrie 1989, 22-24 Timișoara.

12 persoane private de libertate din Penitenciarul Timișoara au prestat muncă efectivă alături de cei peste 130 de voluntari proveniți din diverse medii: colectivul format din specialiști în domeniul construcțiilor, elevi, studenți, 78 de ingineri IT de la firma Continental, meseriași ai unor firme de construcții, membri ai câtorva biserici evanghelice.

Fiecare participant în parte, fără nici o excepție a dat dovadă de un spirit civic de-a dreptul contagios, iar entuziasmul care s-a creat în jurul acestei inițiative a adus o bucurie și împlinire greu de măsurat sau exprimat în cuvinte — atât în sufletele celor implicați cât și în inima celor ce au privit din afară.

”Nu putem să nu menționăm entuziasmul și recunoștința cadrelor medicale ce își vor desfășura activitatea într-o secție complet renovată dar și a câtorva părinți, a căror copii (încă nenăscuți) se vor bucura de condițiile moderne pe care le oferă de acum secția”, atenționează organizatorii.

Fondurile necesare pentru lucrări au fost adunate în urma unei campanii organizate și susținute de familii care au trecut prin experiența nașterii premature a copiilor lor.

Proiectul “O clipă pentru toată viața” este o inițiativă civică, de responsabilitate socială și reintegrare socială (în cazul persoanelor private de libertate) ce și-a propus nu doar să renoveze secția de neonatologie în cauză, dar și să reunească cetățenii inimoși ai orașului nostru într-un spirit al compasiunii și respectului pentru semeni, motiv pentru care ținem să mulțumim și pe această cale tuturor voluntarilor implicați dar și instituțiilor care și-au dat concursul pentru buna realizare a acestui proiect.

Comentarii

comentarii