Acasă Cultura Sfârşit de săptămână cu patru lansări de carte, la Timişoara

Sfârşit de săptămână cu patru lansări de carte, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Weekend plin de evenimente literare în capitala Banatului. În perioada 14-16 octombrie, Editura Herg Benet lansează la Timişoara patru cărţi. Volumele „Simfonia frânei”, de Marius Ştefan Aldea, „Legende urbane”, de Vlad Tăuşance, „Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală”, o antologie coordonată de Igor Ursenco, şi „Sânge satanic”, de Cristina Nemerovschi, vor fi lansate în prezenţa autorilor. Vineri, 14 octombrie, de la ora 17.00, volumul de poezii „Simfonia frânei”, de Marius Ştefan Aldea, va fi lansat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” (Bd. Vasile Parvan, nr. 4A). Robert Şerban, Aleksandar Stoicovici şi Gabriela Glăvan vor vorbi despre volum şi autor.
Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 17.00, are loc lansarea celei de-a doua ediţii a romanului „Sânge satanic”, de Cristina Nemerovschi, la librăria Cartea de nisip (strada V. V. Delamarina, nr. 1). La evenimentul moderat de Alex Voicescu vor fi invitaţi şi scriitorii Adrian Ioniţă şi Vlad Ioan Tăuşance. După lansare, toţi cei prezenţi sunt invitaţi la o sesiune de autografe, discuţii cu autoarea şi la after-party în Club d’Arte. „Sânge satanic”, debutul autoarei Cristina Nemerovschi, a fost comparat deopotrivă de critică şi cititori cu opere-cult precum „Trainspotting”, „Catcher in The Rye” sau „Requiem For A Dream”. Vlad Tăuşance îşi lansează volumul de debut, „Legende urbane”, tot sâmbătă, 15 octombrie, în Club d’Arte, de la ora 18.00. Poezia de uz comun – un nou concept de lansare. Vrei o carte, citesti un text! N-ai chef de citit, scrii o recenzie! Fără critici, fără speech-uri, fără fiţe. Duminică, 16 octombrie, cititorii timişoreni vor avea ocazia să afle mai multe despre o carte care reprezintă unul dintre evenimentele editoriale ale acestui an. „Alerta de grad zero în proza scurtă românească actuală” este o antologie care cuprinde nu mai puţin de 55 de autori, volumul fiind coordonat şi prefaţat de Igor Ursenco. Lansarea antologiei va avea loc la ora 14.00, la Librăria Cartea de Nisip. Vor discuta despre carte coordonatorul ediţiei, scriitorul şi criticul literar Igor Ursenco, alături de autorii invitaţi: Gheorghe Schwartz, Remus Giorgioni, Adrian Ioniţă, Robert Şerban, Matei Bâtea, Cristina Nemerovschi şi Aleksandar Stoicovici. Moderatorul evenimentului va fi Alexandru Voicescu, directorul Editurii Herg Benet. Lansarea face parte din Turneul Prozei Scurte Româneşti, „De la Est la Vest”, început în Chişinău şi care se va termina cu prezentarea din cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus Bucureşti, în luna noiembrie.
 

Comentarii

comentarii