Faptul că Aradul a devenit, de la un an la altul, un oraş tot mai tern să fără viitor, nu mai miră pe nimeni. De la agitaţia nopţilor estivale de pe ştrand, a căror ecou umplea de invidie timişoreni, clujeni şi chiar bucureşteni, s-a ajuns la plictiseala unui târg prăfuit (la propriu), unde cea mai grea întrebare care poate fi pusă, fără a avea şansa unui răspuns, este: astăzi ce putem face în Arad?
O dovedeşte şi o postare devenită virală de câteva zile pe Facebook, care este emblematică pentru plictiseala şi lipsa de perspectivă a Aradului: un băieţel îşi întreabă tatăl, cu ochii plini de speranţă: „Ieşim diseară undeva?”, car care părintele, cu o privire plină de întreaga disperare de a fi arădean, îi răspunde: „Suntem în Arad”, după care cei doi se îmbrăţişează trişti.
Sigur, vor veni Ziolele Aradului, cu spectacole scoase din mâneca unor interese prea puţin şi reuşit ascunse, cu defilări de granguri din camarila mai-marilor oraşului prin cartiere şi cu imagini triumfaliste postate pe FB pentru a preamări gloria vremelnică a celor care ne conduc tristul oraş şi care se laudă doar ei între ei. În spate rămâne însă aceeaşi lipsă de perspectivă şi de soluţii pentru a reda Aradului faima pe care o avea cu 10-15 ani în urmă.
