Acasă Actualitate Smithfield Ferme sprijină deschiderea noului centru pentru copiii cu cerinţe educative speciale...

Smithfield Ferme sprijină deschiderea noului centru pentru copiii cu cerinţe educative speciale din Maşloc

445
DISTRIBUIȚI

Smithfield Ferme pentru copiii cu cerinţe educative speciale din MaşlocCompania Smithfield Ferme a sprijinit financiar înfiinţarea Centrului pentru copiii cu cerinţe educative speciale (C.E.S) „Pentru un zâmbet de copil”din localitatea Maşloc, centru care a fost deschis vineri, 12 februarie, împreună cu Fundaţia de Abilitare „Speranţa”, Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc şi Consiliul Local Maşloc.
Centrul din Maşloc este al doilea din judeţul Timiş, fiind deschis după modelul centrului „Porţi deschise” din localitatea Comloşu Mare şi se doreşte a fi un exemplu de urmat pentru alte primării şi şcoli din mediul rural, care doresc să sprijine incluziunea şcolară şi socială a copiilor cu dizabilităţi, astfel încât ei să înveţe la cea mai apropiată şcoală din comunitatea din care fac parte.
Alături de Smithfield Ferme, au mai participat la acest proiect Open Society Institute MHI, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Primăria şi Consiliul Local Maşloc şi Fundaţia Forderverein Rumanienhilfe Marpingen.
„Suntem onoraţi că putem sprijini în acest fel creşterea gradului de participare şi incluziune socială a elevilor cu cerinţe educative speciale, asigurând şanse egale în educaţie a fiecărui copil. Implicarea noastră constantă în cadrul comunităţilor în care ne desfaşurăm activitatea este o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu mândrie”, declară Andrada Calancea, PR Manager Smithfield Ferme.
Pe parcursul unui an de zile, centrul „Pentru un zâmbet de copil” va derula o serie de activităţi cu scop recuperator pentru micuţii elevi. 60 de copii cu C.E.S. care frecventează grădiniţele, Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc şi şcolile din satele arondate, vor beneficia astfel de servicii de specialitate (evaluare, intervenţie psihologică, intervenţie logopedică şi activităţi de sprijin).
Statisticile arată că 82% dintre elevii cu dizabilităţi incluşi în şcolile obişnuite întâmpină probleme serioase de învăţare, 8% abandonează şcoala, 10% nu au văzut niciodată o sală de clasă. Raportul de monitorizare EUMAP cu privire la educaţia copiilor cu dizabilităţi din România, specifică absenţa serviciilor de sprijin din mediul rural cu precădere şi inexistenţa unui program naţional de formare pentru cadrele didactice.
„Deschiderea centrului de la Maşloc, cel de al doilea centru din judeţ, va răspunde nevoilor reale de sprijin în promovarea educaţiei incluzive. Cadrele didactice au fost cuprinse deja într-un program de formare de 89 de ore pentru dobândirea de noi competenţe şi strategii didactice în activitatea didactică cu aceşti copii”, declară Letiţia Baba, directorul Fundaţiei de Abilitare „Speranţa”.
Fundaţia de Abilitare „Speranţa” este o organizaţia neguvernamentală care se adresează copiilor cu dizabilităţi şi familiilor acestora, pentru integrarea lor în comunitate şi dreptul la o educaţie nediscriminatorie. Fundaţia de Abilitare “Speranţa” a desfăşurat muncă de pionierat prin derularea mai multor proiecte în domeniul intervenţiei timpurii, educaţiei incluzive, reţelei de educaţie incluzivă etc. A înfiinţat servicii de sprijin pentru copiii cu dizabilităţi: ”Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională „Speranţa”; Centrul „Porţi deschise”din Comloşu Mare şi acum, Centrul „Pentru un zâmbet de copil” din localitatea Maşloc.
Smithfield Ferme. Din 2004, când a intrat pe piaţa românească, Smithfield Ferme a investit în operaţiunile sale din România peste 500 milioane USD. Astăzi, în România compania operează 45 de ferme active în judeţele Timiş şi Arad, cu un total de 47.500 de scroafe care produc 850.000 de purcei anual. Compania activează pe raza a peste 30 de comune şi oraşe, contribuind anual la bugetul acestor localităţi cu sume importante care, în cazul celor mai mici, reprezintă o mare parte din totalul taxelor şi impozitelor încasate de către consiliile locale. De asemenea, compania dezvoltă un număr important de proiecte de responsabilitate socială, implicându-se activ în viaţa comunităţilor locale în zonele unde operează.
Informaţii suplimentare se pot găsi pe site-urile :www.fastm.ro şi www.copil-speranta.ro.
 

Comentarii

comentarii