Acasă Eveniment Șofer drogat, prins în centrul Timișoara, după ce a fost implicat într-o...

Șofer drogat, prins în centrul Timișoara, după ce a fost implicat într-o șicanare în trafic

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați miercuri, 7 februarie, de către un bărbat, cu privire la o șicanare produsă în trafic pe Calea Sever Bocu Timișoara.

La scurt timp, polițiștii au depistat pe strada Paris, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 30 de ani, implicat în evenimentul sesizat.

În urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului de 30 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

IPJ menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/ 2002.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Comentarii

comentarii