Un bărbat de 30 de ani a fost înregistrat, miercuri, în timp ce circula cu peste 150 de kilometri la oră pe DN 6, în apropiere de localitatea Șuștra din judeţul Timiş. De asemenea, testarea a arătat posibila prezenţă a substanţelor interzise. Bărbatul a fost amendat şi s-a întocmit dosar penal.
”Astăzi, în jurul orei 17:45, poliţiştii Serviciului Rutier, au depistat pe DN 6, un şofer ce conducea un autoturism cu o viteză de peste 150 de km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 100 km/h”, a transmis, miercuri seară, IPJ Timiş.
Sursa citată a precizat că bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost depistat de poliţişti cu ajutorul aparatului radar, în apropierea localităţii Şuştra, conducând cu o viteză de 154 km/h.
”Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, au mai precizat poliţiştii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
De asemenea, conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.458 de lei pentru depăşirea vitezei regulamentare.