Acasă Eveniment Sorin Frunzăverde, discurs savuros la Festivalul Răchiei din Banat

Sorin Frunzăverde, discurs savuros la Festivalul Răchiei din Banat

DISTRIBUIȚI

Peste 35 de producători au participat, la sfârșitul săptămânii, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Răchiei din Banat, la Băile Herculane.

Evenimentul, menit să contribuie la promovarea stațiunii, s-a desfășurat împreună cu alte trei manifestări:  Festivalul Comunităților Etnice din Caraș-Severin, Ziua Turismului Activ și Festivalul Internațional de Escaladă.

Festivalul Răchiei din Banat a fost deschis de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Acesta a ținut un discurs mai puțin formal la „inaugurarea lucrărilor festivalului”, caracterizând evenimentul ca fiind unul „ermetic, eclectic şi etilic”.

„Ermetic pentru nu vindem reţeta nimănui. Atât de mult ţinem la reţeta noastră proprie încât nici măcar nu îmbuteliem răchia. Ceea ce nu este un lucru foarte pozitiv pentru Caraş-Severin. Caraş-Severinul ar putea să aibă branduri de răchie care nu se regăsesc în România. Sunt convins că distinşii reprezentanţi ai producătorilor înţeleg sugestia pe care am făcut-o. Eclectic pentru că amestecăm răchia. E un fel de whiskey blended. Adică din mai multe sortimente scoatem tot timpul cea mai bună răchie. Cu alte cuvinte, în butoiul care există şi mai seacă, mai punem în fiecare an din alte producţii. Amestecat, cu alte cuvinte. Şi, în fine, etilic pentru că la sfârşitul festivalului doar preşedintele juriului mai e treaz. Ceea ce, una peste alta, reprezintă un soi de alunecare în fericire”, a spun Frunzăverde.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a mai declarat că „răchia în Banat este o stare de spirit”, care „ține de devenirea noastră în timp”, este „o marcă a Banatului de munte, a Caraş-Severinului”.

Închei parafrazându-l pe generalul Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, care spunea că este imposibil să conduci o ţară care produce mai mult de 250 de sortimente de brânză. Vă rog să mă credeţi, este foarte greu să conduci un judeţ care produce mai mult de 500 de sortimente de ţuică”, și-a încheiat Frunzăverde discursul.

Comentarii

comentarii