Acasă Actualitate Sorin Muscă – tânărul fermier de succes din Arad și problemele lui

Sorin Muscă – tânărul fermier de succes din Arad și problemele lui

DISTRIBUIȚI

Inginerul agronom, Sorin Muscă, este nepotul lui Dimitrie Muscă, are 30 de ani, a absolvit USAMVB Timișoara în 2011, și este crescător de bovine de carne în comuna Olari, județul Arad. Deși tânărul are o fermă de succes și este mândru de animalele lui frumoase, el se confruntă cu unele probleme dificile, pentru care are nevoie de intervenția Ministerului Agriculturii.

În acest moment, el crește 60 de vaci-mame din rasa Bălțată, iar în total cu toți vițeii fătați ferma lui numără 110 capete. Prima problemă și cea mai mare pe care o are ține de piața de desfacere a tăurașilor.  “Tot timpul am probleme cu prețurile. Neavând unde să vindem vitele, astfel, le dăm la samsari, bișnițari și ce o mai fi. De aceea valoarea lor nu este niciodată reală, mai ales în raport cu alte țări din Uniunea Europeană. Dacă în Austria sau Germania fermierul vinde cu 3 euro kilogramul de carne un vițel de 700 kg, aici, noi nu putem ajunge la acest preț niciodată, fiindcă îl vând samsarii mai scump să câștige ei”, a declarat tânărul Muscă. A doua problemă grea cu care se confruntă crescătorii de bovine din Arad o reprezintă lipsa abatoarelor specializate. “Nu avem abatoare unde să vindem noi direct tăurașii. Aceștia sunt duși în Croația sau în Grecia și în alte țări unde samsarii și-au făcut piață de desfacere. Ei își pun adaosul lor și gata. Dacă vrei bine, dacă nu vrei, iarăși e bine. Nu îi interesează de noi, fermierii că ieșim în piedere. Fiindcă nu poți să rămâi cu tăurașii în curte la nesfârșit, ești nevoit să îi dai și să te supui condițiilor impuse. Abatoarele care mai sunt ar trebui să cumpere tineret și la prețul corect”, spune Sorin Muscă. El vinde vițeii la o greutate medie de 500 kg unul. Trebuie să îi țină și peste opt luni pentru a primi subvenția. De fapt nici nu e rentabil să vândă vițelul mic, fiindcă animalul nici nu e un mare consummator de hrană. Până la 6 -7 luni, vițelul bea lapte. Tânărul Muscă ar vrea ca prețul să fie mai mare. La un tăuraș de 500 -600 kg ar trebui să primească pe kilogramul de carne 11 -12 lei. Un tăuraș de 450 -480 kg el îl vinde cu 9,5 lei kg, în cel mai bun caz. Problema este că abatoarele existente cumpără bovine bătrâne și nu preferă tăurașii. A treia problemă cu care tânărul fermier se confruntă este lipsa cronică a forței de muncă. “E o problemă veșnică și mare la toată lumea din agricultură, nu numai la mine. Omul vine, îl primești, stă o lună – două apoi pleacă. Vrea banii înainte, fiindcă vrea să își cumpere lemne sau ce o mai fi și te-a lăsat. A plecat. Atunci, ești obligat ca tu să rămâi în fermă zi și noapte, vară sau iarnă, că nu ai pe cine să te bazezi. În asemenea condiții nici nu mai poți realiza nimic altceva, fiindcă trebuie să faci tu treaba. De fapt dacă nu ai ferma foarte mare și ești mecanizat nu ai nevoie de mulți angajați, dar totuși îți trebuie doi –trei. Din păcate nici pe aceștia nu ai de unde să îi iei“, a explicat Sorin Muscă. Ferma lui este modernă. Aproape totul este mecanizat. Furajarea se face cu remorcă tehnologică, gunoiul se scoate cu cupa. Cu toate aceste el nu găsește persoane pe care să le angajeze.

Să fii tânăr fermier nu e un avantaj

Sorin Muscă a început să practice agricultură în urmă cu 3 ani, în 2015. De la părinți a avut câteva vaci. Apoi stimulat de programul de sprijin de minimis, a cumpărat alte bovine și a ajuns la 30. Acestea au fătat, iar vițelușele au fost păstrate. Așa ferma s-a dezvoltat, iar numărul capetelor a crescut an de an. În 2018, efectivul a ajuns la 60 de vaci-matcă. De ce el a preferat o fermă de vaci pentru carne și nu pentru lapte? Tânărul fermier a explicat: „Avantajul cu laptele este că primești banii la sfârșit de lună, iar dezavantajul cu tăurașii de carne este că  primești banii de două sau trei ori pe an. Problema este cu ce personal lucrezi la muls? Ca să îți cumperi un robot care să mulgă vacile îți trebuie 100.000 euro și de unde să iei atâțea bani?”. Tânărul vrea să fie un fermier complet. De aceea pentru ca treaba să meargă bine, el și-a cumpărat și pământul necesar pentru a produce hrana animalelor. Să nu cumpere furajele. În total lucrează 30 de ha. Cultivă lucernă și porumb siloz. Animalele sunt duse și la pășunea Asociației Crescătorilor de Vaci din Arad, unde el este membru. „Ca să fii tânăr fermier în România nu e un avantaj. În primul rând trebuie să muncești foarte mult și să mergi mai departe cu speranța că va fi mai bine, că Ministerul Agriculturii se va gândi și la noi și va face legi bune care să fie cu adevărat în sprijinul fermierului român. Pe de altă parte, ai și o satisfacție când vezi că munca ta dă roade, ai animale frumoase și bine întreținute. Mesajul meu către domnul Petre Daea este să aibă grijă de toate sectoarele agriculturii, nu doar de ovine”, a mai spus Sorin Muscă.

 

Comentarii

comentarii