Acasă Actualitate SOS copiii din Timiş! – Aproape 200 de cazuri de abuzuri asupra...

SOS copiii din Timiş! – Aproape 200 de cazuri de abuzuri asupra micuţilor, în primele patru luni din 2015

DISTRIBUIȚI

SOS copiiiDirecţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a înregistrat, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2015, aproape 200 de cazuri de violenţe şi abuzuri (sexual, fizic, emoţional sau neglijare) asupra copiilor.

Plasamente în regim de urgenţă au fost 45. În 2014 au fost confirmate 656 cazuri de violenţe asupra micuţilor în Timiş, iar plasamente de urgenţă (luarea copiilor din familie), 122.

Vineri, 5 iunie, cu prilejul Zilei împotriva violenţei asupra copilului, inspectorii DGASPC Timiş şi ai Inspectoratului Şcolar Timiş au fost în mai multe şcoli din Timişoara unde au discutat cu elevii despre ce înseamnă violenţă asupra copilului, cum poate fi prevenită şi cui ar trebui să I se adreseze în cazul în care sunt victime ale neglijării sau violenţei. “Copiii s-au arătat foarte interesaţi de subiect, discuţiile au fost interactive, cei mici intervenind ori de câte ori au avut neclarităţi sau au dorit să-şi expună punctul de vedere. Le-am distribuit autocolante şi afişe cu Telefonul Copilului. – Săptămâna viitoare ne vom deplasa, în fiecare zi, alături de ISJ Timiş, în mai multe şcoli din judeţ şi vom discuta şi cu copiii de acolo despre fenomenul violenţei asupra copiilor”, a spus Smaranda Marcu, PR DGASPC Timiş.

Violenţa asupra copiilor poate fi întâlnită pretutindeni: violenţa fizică (pedeapsă corporală), neglijarea, violenţa sexuală, practicile tradiţionale dăunătoare (inclusiv căsătoriile timpurii sau forţate) violenţa psihologică (insultă, ignorare, respingere, ameninţare, indiferenţă emoţională). Violenţa pe care copiii o experimentează în cadrul familiei poate avea consecinţe pe termen lung pentru sănătatea şi dezvoltarea lor. Violenţa asupra copilului se întâlneşte şi în şcoli şi în alte servicii educaţionale şi poate veni din partea cadrelor didactice, elevilor sau persoanelor din afara şcolii, manifestandu-se sub forma de pedepse fizice sau psihologice, intimidare, ameninţare cu arme. În comunitate sunt întâlnite, cel mai adesea, forme de violenţă împotriva copiilor care trăiesc pe stradă.
În cadrul campaniei “Bătaia nu e ruptă din rai”, iniţiată în 2005 de către Organizaţia „Salvaţi Copiii” România, a fost propus Parlamentului României proiectul de lege privind instituirea zilei de 5 iunie ca Zi împotriva Violenţei asupra Copilului în România. Legea a fost votată de către ambele camere ale Parlamentului, numeroşi parlamentari considerând-o binevenită în condiţiile în care, de secole, mentalitatea românilor încurajează, într-o mare măsură, violenţa asupra copiilor. Legea a fost promulgată prin decretul nr. 1452 din 28 decembrie 2006.
Pentru a marca această zi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Timiș, a organizat o campanie cu rol de sensibilizare a populaţiei cu privire la fenomenul abuzurilor asupra copilului şi de informare a cetăţenilor cu privire la existenţa Telefonului Copilului – 0256-983.  În acest sens, cu sprijinul financiar al CJT (finanţare prin intermediul Agendei Culturale a Consiliului Judeţean Timiş 2015), au fost realizate afișe și stickere cu Telefonul Copilului, destinate copiilor. Aceste materiale vor fi distribuite, în perioada imediat următoare, în judeţul Timiş, ele fiind destinate cu precădere copiilor din şcoli, asistenţilor sociali din mediul rural, cadrelor didactice, educatorilor, altor persoane de referinţă din cadrul comunităţii locale.
Pentru sesizarea tuturor situaţiilor în care sănătatea şi siguranţa unui copil este pusă în pericol, DGASPC Timiş a înfiinţat serviciul specializat ”Telefonul copilului”. Numărul de telefon 0256-983 poate fi apelat în orice moment al zilei, de către orice persoană (adult sau copil) care doreşte să ne sesizeze cu privire la situaţia unui copil abuzat, neglijat, aflat în situaţie de risc sau în dificultate.

Comentarii

comentarii