Acasă Politica Soția premierului este implicată într-un mega-scandal la Bruxelles

Soția premierului este implicată într-un mega-scandal la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

 

daciana sarbuScandal-monstru la Bruxelles, după ce, în Parlamentul European, s-a votat o rezoluție cu privire la ceea ce ar putea conduce la adoptarea unor măsuri drastice privind decarbonizarea. Declarația parlamentarilor europeni prevede, printre altele, eliminarea treptată a emisiilor de gaze ale centralelor pe bază de cărbune și va reprezenta un punct de vedere în fața reuniunii din luna decembrie a Acordului Internațional de la Paris.
Europarlamentari români din toate grupurile politice, adică Socialiștii, Popularii și ALDE, “au dat dovadă de servilism total faţă de UE şi iresponsabilitate faţă de propria ţară, votând cu ambele mâini desfiinţarea centralelor care funcţionează pe cărbune”, scrie ecopolitic.ro.
Social-democrații Daciana Sârbu, Viorica Dăncilă, Doru Frunzulică, Ioan Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Dan Nica, Claudiu Tănăsescu, Claudia Ţapardel și Victor Negrescu ar fi votat măsurile care vizează centralele pe bază de cărbune. La fel, liberalii Renate Weber și Mircea Diaconu, dar și cei afiliați PPE, Daniel Buda, Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, Theodor Stolojan și Iuliu Winkler.

Votul românilor împotriva României?

Europarlamentarul Viorica Dăncilă a declarat pentru ecopolitic.ro că ”europarlamentarii votează, în general, cum le este dictat de către reprezentantul în comisia aferentă Parlamentului European.” ”De exemplu, eu făcând parte din comisia pentru agricultură, când se votează ceva legat de acest domeniu eu le sugerez colegilor cum să voteze pe acest domeniu. Este dificil să știm, să fim la curent cu toate lucrurile și domeniile de aceea sunt persoane în diferite comisii și ele fiind la curent ne pot spune ce și cum!”
În schimb, eurodeputatul PNL Marian Jean Marinescu, vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European, a declarat, pentru Jurnaliștii.ro, că votul dat în plenul de la Bruxelles nu poate fi considerat un pas pentru închiderea centralelor pe cărbune din România.
“Toate centralele pe cărbune din România fac deja acest lucru (n.r. reducerea emisiilor). Nu e vorba de închiderea centralelor, nu e în compentența noastră, mixul energetic e de compentență națională. Rezoluția în ansamblu vizează lupta împotriva schimbărilor climatice.”, a declarat Marinescu.
De asemenea, europarlamentarul liberal, Renate Weber, a declarat că, săptămâna viitoare, plenul de la Bruxelles va da un vot extrem de important cu privire la emisiile de poluanți, iar asta s-ar putea răsfrânge nu doar împotriva centralelor termice, ci a întregii industrii autohtone.
“Este un vot, pe 28 octombrie, de modificare a Directivei privind emisiile naționale pentru anumiți poluanți atmosferici. Asta ne interesează în mod direct, e vorba de nivelul de reducere, ne poate afecta din punctul de vedere a dezvoltării industriale a României. Sunt state avansate care își pot permite reduceri mai mari (n.r. de emisii poluante) și sunt state ca noi, care mai au de recuperat un anume handicap industrial, iar cerințele pentru noi e bine să fie mai raționale.”, a declarat, pentru Jurnaliștii.ro, Renate Weber.

Daciana, în dezacord cu Victor

Așadar, inclusiv soția premierului Victor Ponta, eurodeputatul PSD Dacian Sârbu, ar fi votat pentru această măsură propusă de Uniunea Europeană și asta în condițiile în care premierul a militat deseori pentru mineritul pe cărbune, pe motiv că e sursa de energie necesară țării noastre. Chiar Ponta a susținut că Uniunea Europeană nu iubeşte energia pe cărbune, pentru că este produsă doar ȋn România şi ȋn Polonia, iar cei din UE acceptau energia când era produsă de Germania. Premierul consideră că dacă nu era CE Oltenia ȋn această vară, ţara noastră rămânea ȋn beznă.
În schimb, directorul CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, speră ca decizia finală cu privire la soarta centralelor pe cărbune să fie cu totul alta. „Mai e timp până în decembrie, până la hotărârea finală pe care o vor lua împreună toate statele lumii la Paris. Am trimis fiecărui europarlamentar român câte două pagini în care am cerut sprijin, explicând ce ar însemna desfiinţarea termocentralelor. Poate că până în decembrie se răzgândesc”, a declarat Ciurel, pentru ecopolitic.ro. Șeful CE Oltenia se declară îngrijorat cu privire la funcționarea centralelor pe cărbune, dar și a unei posibile majorări a certificatelor energetice.
„Aprobarea acestei directive europene înseamnă reducerea emisiilor de CO2 şi închiderea centralelor pe cărbune, primele fiind centralele pe cărbune inferior. Adică noi…”, a explicat Ciurel.
Sursa: jurnalistii.ro

Comentarii

comentarii