Acasă Actualitate Studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” – „Lideri pentru Justiţie”

Studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” – „Lideri pentru Justiţie”

DISTRIBUIȚI

Studenţii din anii terminali şi masteranzii Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad sunt invitaţi să participe, la începutul anului viitor, la proiectul de leadership pentru tineri jurişti români  – Lideri pentru Justiţie (Leaders for Justice) – organizat de programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer, în colaborare cu Dan Stoica, vice-preşedinte al SoJust. Lideri pentru Justiţie aflat la cea de-a doua ediţie, va pregăti şi în 2011 un grup de 20 de tineri jurişti, care demonstrează potenţial în a deveni viitoarele elite ale justiţiei din ţară. Este esenţial ca studenţii din anii terminali şi masteranzii să înţeleagă importanţa valorilor şi a integrităţii, precum şi a aplicării lor. Juriştii vor contribui astfel la promovarea principiilor statului de drept şi instituirea unui sistem de bune practici în organizaţiile în care îşi exercită sau îşi vor exercita în curând profesia. „Acest proiect de leadership oferă o şansă studenţilor şi masteranzilor de a-şi dezvolta în mod optim abilităţile de lideri şi de a deprinde modalităţi de lucru care să poată aduce o nouă abordare în justiţia română, o abordare fondată pe integritate şi competenţă”, a declarat Adrian Manta, prefectul studenţilor UVVG şi masterand al Facultăţii de Ştiinţe Juridice. Pe parcursul celor şase luni, prin intermediul a şase sesiuni de training şi seminarii privind tehnici de leadership, etică profesională, politici publice în justiţie etc., alături de viitorii lideri vor fi experţi străini şi cei mai buni profesionişti în drept, leadership şi management. Abilitatea participanţilor de a pune în practică cele discutate va fi testată prin proiecte individuale şi de grup. Studenţii din anii terminali şi masteranzii Facultăţii de Ştiinţe Juridice sunt aşteptaţi să îşi trimită candidaturile până la data de 31 octombrie la www.kas.de/leadership.
 

Comentarii

comentarii