Acasă Actualitate Suporterii recalcitranţi, urmăriţi şi în gaură de şarpe

Suporterii recalcitranţi, urmăriţi şi în gaură de şarpe

222
DISTRIBUIȚI

70 de suporteri timişoreni sunt monitorizaţi strict de Jandarmerie după ce au primit interdicţii de a mai pătrunde pe terenurile de fotbal, între şase luni şi doi ani. 64 dintre aceştia vor fi monitorizaţi pe tot sezonul de autorităţile care încearcă să-i ţină departe de stadioane, după ce au produs un circ de nedescris la finala Cupei României la Fotbal. Măsurile extrem de stricte, în privinţa monitorizării suporterilor agresivi,  luate de Gruparea Mobilă de Jandrami Timişoara, vin în urma intrării în vigoare a Legii 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive. Legea intrată nu de mult timp în vigoare la noi în ţară este de mult la ordinea zilei în ţările Uniunii Europene. Jandarmii se vor întâlni pe 24 iulie cu reprezentaţii clubului FC Timişoara, a firmei de pază angajate la stadion şi liderii galeriilor pentru a discuta probleme organizatorice care să ducă la desfăşurarea în condiţii de sigurnaţă maximă a meciurilor de fotbal de la Timişoara.

Comentarii

comentarii