Acasă Eveniment Surpriză descoperită de polițiștii de frontieră într-o autoutilitară: unsprezece persoane ascunse

Surpriză descoperită de polițiștii de frontieră într-o autoutilitară: unsprezece persoane ascunse

199
DISTRIBUIȚI

În data de 4 noiembrie, unsprezece cetățeni din Irak, Eritreea și Iran au fost descoperiți într-o autoutilitară, încercând să iasă ilegal din România, pe la punctului de trecere al frontierei Nădlac II-Csanadpalota. Aceștia au fost descoperiți în jurul orei 08.00, când polițiștii de frontieră efectuau formalitățile de trecere a frontierei.

Vehiculul, marca Peugeot, în care se ascundeau cetățenii străini era condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 45 ani, Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta piese auto în Slovacia. Ceea ce i-a făcut pe polițiștii să realizeze un control amănunţit este riscul specific pentru acest tip de autovehicule.

Verificările preliminare au stabilit faptul că grupul era format din unsprezece persoane, cetățeni din Irak, Eritreea şi Iran, dintre care patru bărbați, o femeie și șase minori. Adulţii au vârste cuprinse între 21 şi 44 de ani, iar minorii între 15 şi 17 ani. Aceştia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

„Ca urmare a celor constatate, şoferul bulgar este cercetat de către poliţiştii de frontiera pentru trafic de migranți, iar cetăţenii străini pentru trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliția de frontieră.

Comentarii

comentarii