Acasă Eveniment Suspecţi reţinuţi pentru pornografie infantilă

Suspecţi reţinuţi pentru pornografie infantilă

DISTRIBUIȚI

mascati dna 0Ofiţeri de la combaterea criminalităţii organizate şi procurori DIICOT Timişoara au efectuat, marţi, trei percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi din Timiş, bănuiţi de pornografie infantilă, care au fost reţinuţi pe bază de Ordonanţă pentru 24 de ore şi introduşi în Arestul Poliţiei Timiş.
De la locuinţele lor au fost ridicate trei laptopuri şi mai multe dispozitive de stocare a datelor.
‘Cei doi bărbaţi sunt bănuiţi de deţinerea şi răspândirea de materiale pornografice cu minori. Cei în cauză, în vârstă de 22 de ani şi 35 de ani, sunt bănuiţi că ar fi deţinut şi răspândit, prin intermediul internetului, fişiere foto şi video, având în conţinut materiale pornografice cu minori’, a declarat Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
În urma percheziţiilor domiciliare au mai fost ridicate 7 unităţi optice de stocare, 3 laptopuri, 147 de suporţi optici de tip CD/DVD, 7 carduri de memorie, 2 tablete şi 8 memory stick-uri, care vor fi supuse expertizei informatice.
‘Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Arestul IPJ Timiş, urmând ca magistraţii să dispună măsurile legale’, completează Morariu.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Comentarii

comentarii