Acasă Eveniment Sute de timişoreni au stat la coadă pe treptele catedralei, cu prilejul...

Sute de timişoreni au stat la coadă pe treptele catedralei, cu prilejul Izvorului Tămăduirii

DISTRIBUIȚI

izvorul tamaduiriiVineri, 25 aprilie, sute de timişoreni au format o coadă întortocheată de zeci de metri pe treptele Catedralei Mitropolitane Timişoara, cu prilejul Slujbei de sfinţire a apei de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

În vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit într-o pădure un orb, căruia i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa. Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvârşit apoi multe minuni. Această Biserică, situată în vechiul cartier Vlaherne, se mai vede şi astăzi în Istanbul.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V-VI. În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte Slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate, explică crestinortodox.ro.

Comentarii

comentarii