Acasă Cultura Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei – Alifantis, Baniciu, Andrieș și...

Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei – Alifantis, Baniciu, Andrieș și Vintilă – ajunge la Timișoara

DISTRIBUIȚI

După cincisprezece ani de la premieră, celebrii artiști Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Alexandru Andrieș și Mircea Vintilă sunt din nou împreună și revin la Timișoara cu super-spectacolul “Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei”.

Evenimentul va avea loc în 31 iulie, de la ora 19.30, la  Filarmonica Banatul, bv. CD Loga nr. 2. Nimeni nu credea că Alifantis, Andrieș, Baniciu și Vintilă vor cânta împreună minunatele lor piese al căror diapazon va fi prietenia. Se întâmpla în 2003 – un concert pe care aproape două mii de persoane l-au văzut și l-au auzit. În 2018, după cincisprezece ani, cele patru voci marcante ale muzicii românești vor urca din nou pe scenă în această formulă pentru a încânta publicul cu piese cunoscute și îndrăgite.

“Au trecut 15 (cincisprezece) ani de când am cântat în premieră la București la Circul ”Globus” de atunci: era în 31 martie 2003.
Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei: Alifantis, Baniciu, Andrieș și Vintilă – e un altfel de spectacol, nemaivăzut. La finalul finalului lunii iulie, adică în 31, vom fi la Timișoara, că e ziua bănățanului Mircea Baniciu ”et rien d’autre”. Vă așteptăm la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul pe 31 iulie la ora 19:30. Vă ordon: treceți Bega!”, este mesajul celor 4 corifei.

 

Comentarii

comentarii