Acasă Actualitate Târg de antichități, cu expozanți din cinci țări, într-o localitate din Timiș

Târg de antichități, cu expozanți din cinci țări, într-o localitate din Timiș

524
DISTRIBUIȚI

La doar trei kilometri de Lugoj va avea loc, în zilele de 20 și 21 octombrie, cel mai mare târg de antichități din județul Timiș: Expo Antic 2018. Evenimentul se va desfășura în incinta domeniului Nistor Expo-Art din localitatea Herendești și va reuni peste 30 de expozanți din cinci țări, care vor prezenta aproximativ 140 de colecții numismatice, obiecte decorative și mobilier vintage. În cadrul târgului vor fi expuse mai multe tipuri de mobilier rustic, francez, englez, design scandinav, dar vor fi și prezentări de colecții numismatice sau de obiecte decorative – tablouri, ceasuri, fructiere, candelabre și altele. Participanții vor avea la dispoziție 45 de standuri în aer liber și 30 de locuri amenajate în interior pentru numismați, colecționari și obiecte decorative. Intrarea este gratuită atât pentru expozanți cât și pentru vizitatori.

Comentarii

comentarii