Acasă Actualitate Târgul ONG-urilor și Gala Proiectelor pentru Tineret Timiș are loc la Timișoara

Târgul ONG-urilor și Gala Proiectelor pentru Tineret Timiș are loc la Timișoara

DISTRIBUIȚI

casa tineret oct 2016Fundația Județeană pentru Tineret Timiș organizează, miercuri, 14 decembrie 2016, de la ora 19:00, în sala de spectacole, Gala Proiectelor pentru Tineret Timiș, ediția a VI-a.
În cadrul Galei, vor fi premiate organizațiile non-guvernamentale, grupurile informale și tinerii voluntari din județul Timiș care au desfășurat proiecte de tineret în perioada, 1 decembrie 2015 – 1 decembrie 2016. De asemenea, evenimentul reprezintă un prilej de relaționare între tineri, ONG-uri, instituții publice și finanțatori prin intermediul Târgului de ONG-uri, desfășurat tot în data de 14 decembrie, în intervalul orar 15:00 – 18:00 în holul Casei Tineretului.
În acest an, au fost depuse, pe toate secțiunile GPT, 90 de formulare de aplicare. Acestea au fost evaluate de actori importanți din domeniul tineretului în funcție de specificul categoriei pe care au fost depuse proiectele, printre instituțiile evaluatoare s-au numărat și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, Casa de Cultură a Studenților Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din Timișoara, Filarmonica Banatul Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara, Academia Olimpică Română, INCUBOXX.
Proiectului cu cel mai mare punctaj îi va fi oferit titlul de „Cel mai bun proiect de tineret în anul 2016”, iar titlul de „Cea mai bună inițiativă de tineret în anul 2016” va fi oferit proiectului aflat la prima ediție, care a acumulat cel mai mare punctaj. În cadrul Galei vom afla și cine sunt cei mai activi voluntari din mediul liceal, studențesc și de tineret. Pentru aceste trei categorii au fost depuse un număr de 30 aplicații.

Comentarii

comentarii