Acasă Actualitate Țigănie 100% cu fum de mici și alte prăjeli. Începe Festivalul Vinului

Țigănie 100% cu fum de mici și alte prăjeli. Începe Festivalul Vinului

DISTRIBUIȚI

Piața Victoriei din Timișoara  a fost deja asaltată de comercianți. Astăzi, de la ora 17.00, va începe cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Vinului. 

Pe durata celor trei zile de festival, 26, 27, 28 octombrie, timișorenii vor avea parte de numeroase produse viticole, decoraţiuni inedite, dar şi de muzică şi voie bună. Şi-au anunţat prezenţa renumite podgorii din zona Banatului, dar şi din Serbia, care vor expune produse de calitate şi vor da prilej celor dornici să le deguste. În parcarea Modex vor fi amenajate standuri cu mâncare şi cu vin. Toate acestea sună bine, dat cei care locuiesc în zonă s-au săturat de gălăgie, fum, miros și gunoaie. Totul cu aprobarea primăriei.

În ceea ce priveşte programul artistic, scena va aparţine vineri, 26 octombrie, începând cu ora 17.00, muzicii populare. Au confirmat participarea numeroase ansambluri şi formaţii artistice precum: Ansamblul ,,Timişul’’ al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, Ansamblul ,,Doina Timişului’’ al Casei de Cultură a Studenţilor, Ansamblul ,,Ghiocelul” din Giroc, Ansamblul “Izvoraşul” al Casei de Cultură din Buziaş, Ansamblul ,,Pusta Banatului” şi invitaţi din Serbia – Ansamblul folcloric ,,Ljubomir Ivanovic Gedza”din Kovacevac.

Sâmbătă, 27 octombrie, vor performa tineri artişti ai Timişoarei de la Facultatea de Muzică şi Teatru, elevi ai Şcolii Cromatik Voice, trupele Alpha Team şi Stage5 Band şi trupa rock Death Show din Serbia. Seara se va încheia în acordurile trupei Proconsul.

Duminică, 27 octombrie, vor concerta: Pragu’ de Sus, Phaser, Pseudonym şi cursanţii Incubatorului de Artă din Timişoara.

”Festivalul Vinului, cu mici si bere va fi anul acesta, neinspirat adus in Piata Victoriei. Dupa ce Parcul Rozelor a fost luat cu asalt de prajelile unor festivaluri culinare gestionate de firme clujene ,acum e randul Centrului orasului sa gazduiasca un festival potrivit pentru alte locatii. Neinspirata locatie a sarbatoririi populare a vinului se va suprapune neinspirat si ca agenda de timp cu Festivalul Internațional ”TIMIȘOARA MUZICALĂ”, ediția a XLIII-a, organizat de Opera Romana Timisoara. Va rezulta, cel putin pentru melomani, o compilatie muzicala intre Boema lui Puccini si tobele de la Pragu’ de Sus. Dezorganizare, nepasare, lipsa de respect… Hai noroc! Ca de ghinion se ocupa altii…”, spune consilierul local Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei.

Comentarii

comentarii