Acasă Actualitate Timişoara, primul oraş din România fără fumat?

Timişoara, primul oraş din România fără fumat?

DISTRIBUIȚI

Societatea civilă din Timişoara cere autorităţilor locale să declare "Timişoara, primul oraş din România fără fumat".Cum s-ar putea înfăptui acest deziderat? “Prin interzicerea fumatului în toate locurile publice şi prin iniţierea unei campanii ample de combatere a fumatului, în special în rândul copiilor şi tinerilor”, susţin mai multe ONG-uri. “Fumatul este o sinucidere conştientă. Este o minciună care induce stare de bine, falsă. Fumatul este o politică de guvern. Fumatul nu poate fi un drept al omului. Trebuie declarat DROG şi interzisă fabricarea ţigării. Fumatul ucide, oameni buni. Treziţi-vă! Nefumătorii au dreptul la viaţă, ceea ce întrece şi doboară orice speculaţie sau încercare de a pune fumatul pe acelaşi picior de egalitate în clasamentul drepturilor omului. Primul pas este: DA! Timişoara FĂRĂ FUMAT!”, este de părere Lucian Dorobanţu. “De ce un nefumător să aibă mai multe drepturi ca un fumător? Interziceţi fumatul în clădirile publice, dar scoateţi acciza la ţigări, dacă nu, să se facă locuri speciale pentru fumat, peste tot, mari şi accesibile. Nu mi se pare normal ca un drept al cuiva să restrângă un drept al altcuiva. Constituţia zice aşa:
Art. 16: Egalitatea în drepturi. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Deci o astfel de iniţiativă este discriminatorie. Sunt, însă, de acord cu o iniţiativă prin care să se reducă numărul celor care ar putea să se apuce de fumat, dar cât timp, în România, există măcar un fumător, el trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca un nefumător şi nu să fie discriminat, dacă tot sunteţi aşa de înverşunaţi, de ce oare nu se creează baruri exclusive pentru nefumători?”, este de părere Romeo Manciu.
 

Comentarii

comentarii