Acasă Eveniment Timişoreni de toate vârstele promovează arta şi valorile locale în Parcul Copiilor

Timişoreni de toate vârstele promovează arta şi valorile locale în Parcul Copiilor

DISTRIBUIȚI

banner parc netFestivalul „muze – creativitate intergeneraţii’ a ajuns la ediţia a doua. Evenimentul se desfăşoară în zilele de 30 şi 31 august 2013 (vineri şi sâmbătă), în Parcul Copiilor din Timişoara.

Festivalul este organizat cu sprijinul voluntarilor de toate vârstele, de la copii la bunici. Vârstnicii de la Centrele de Zi pentru Vârstnici participă ca voluntari şi îi iniţiază pe doritori în tainele diverselor tehnici de artă.

Conform organizatorilor, menirea festivalului este de a aduce generaţii împreună, de a le face să comunice prin artă şi sport, de a apropia arta de consumatorul de frumos şi de a promova şi aprecia valorile locale.

Festivalul propune vizitatorilor aRteliere de creativitate şi recreere, activităţi sportive, expoziţii şi seri muzicale.

În organizarea evenimentului îşi aduc aportul Centrul de Zi pentru Varstnici „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, Centrul de Zi pentru Vârstnici „Sf. Constantin şi Elena”, Centul de Zi Alhzeimer, Consiliul Seniorilor Timişoara, Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi „Podul Lung”, Liceul de Arte Plastice „Ion Vidu”, Colegiul de arta „Ion Vidu”, Zumba Suada, No Limits, Sonorizare Florin Pascu.

Programul festivalului

Vineri, 30 august 2013

10:00 – 19:00 – Expozitie de arta plastica cu participarea artistilor Gloria Vreme- Moser, Tudor Vreme Moser, Florin Ivanescu, George Stoia
10:00 – 13:00 – initiere in mersul cu picioroange moderne sub indrumarea multiplului campion mondial prof. Stefan Cojocnean.
16:00 – 20:00 – aRtelier de creativitate, recreere, desen, pictura, modelaj PoTart, pictura pe sticla, origami, quilling.
19:00 – 20:00 – Ansamblul de percutie ‘SPLASH” – Colegiul de arta “Ion Vidu” Timisoara, condus de prof. Alina Cuibaru Jumuga

Sâmbătă, 31 august 2013

10:00 – 19:00 – Expozitie de arta plastica cu participarea artistilor Gloria Vreme- Moser, Tudor Vreme Moser, Florin Ivanescu, George Stoia
10:00 – 13:00 – initiere in mersul cu picioroange moderne sub indrumarea multiplului campion mondial prof. Stefan Cojocnean.
16:00 – 20:00 – aRtelier de creativitate, recreere, desen, picture, modelaj PoTart, pictura pe sticla, origami, quilling.
19:00 – 20:00 – Ora de Zumba, sustinuta de Suada Suceveanu
20:00 – Big Brothers Band

Comentarii

comentarii