Acasă Actualitate Timiș: Colectă de vară în biserici pentru a ajuta copiii din familii...

Timiș: Colectă de vară în biserici pentru a ajuta copiii din familii nevoiașe să meargă la școală

DISTRIBUIȚI

B53A5316

În bisericile din Timiș se vor strânge bani pentru a ajuta copiii din familii nevoiașe. Scopul colectei este evitarea abandonului școlar. Practic, se va organiza colectă pentru ca din banii strânși să se cumpere copiilor din familiile nevoiașe din Timiș rechizite și haine pentru a merge la școală.
Decizia de a organiza această colectă pe cuprinsul verii s-a luat în Sinodul Mitropolitan, desfășurat zilele trecute la Timișoara, unde au participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Zilele în care se vor strânge bani pentru acești copii nu au fost încă stabilite, dar urmează să se pună la punct un calendar, care va fi anunțat din timp.
Mitropolia Banatului a strâns bani în biserici, de Rusalii, și pentru olimpicii din Vestul țării. Aceștia au fost premiați la Maratonul Inteligenței, eveniment desfășurat recent în urbea de pe Bega.

Comentarii

comentarii