Schimbarea la faţă a statutului unităţilor administrativ-teritoriale peste noapte nu a rămas fără urmări vizibil negative pentru populaţia în al cărei buzunar deja rupt s-a băgat mâna şi mai adânc, până s-a ajuns la „fuduliile” politrucilor. Primăriile au fost nevoite să-şi mărească schema de personal, primarilor le-au crescut salariile, pentru că deveniseră edili de oraş, mai aveau pe lângă ei şi câte un „vice” în plus, sătenii au fost obligaţi să plătească impozite mai mari, iar sărăcia s-a cuibărit şi mai bine în gospodăriile lor. Între timp, lipsite de infrastructura corespunzătoare (drumuri, alimentare cu apă, canalizare, electrificare, conducte de gaz sau conectări la internet) comunele devenite oraşe au fost ocolite de investitori, dările au crescut, iar locurile de muncă ce puteau să le aducă o brumă de bunăstare oamenilor.
Pe de altă parte, vandalizarea industriei naţionale/locale a dus la dispariţia fabricilor (ne mai aducem aminte de faimoasele FPP-uri şi de cuponiade) urmate de reducerea locurilor de muncă pentru „rentabilizarea (a se citi îngroparea) economiei”, tăierea a mii de salarii ale tot atâtor persoane devenite în scurt timp şomeri, migranţi sau muritori de foame, în funcţie de norocul pe care l-au avut.
Până nu de mult, spre exemplu, Timişul reprezenta un paradox, pentru că unul dintre cele mai bogate judeţe ale ţării avea şi cea mai săracă localitate din România – Pietroasa, iar directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, Diana Cojoleanca, ne informează că în Timiş sunt aproape 2.000 de persoane care beneficiază de ajutorul social. Iar în funcţie de acestea se pot identifica şi cele mai sărace localităţi.
„Din punct de vedere al zonelor expuse fenomenului de excluziune socială şi al sărăciei, zonele defavorizate conform datelor de la APIA sunt Nădrag, Tomeşti, Pietroasa, dar şi zonele rurale în care veniturile populaţiei sunt foarte scăzute şi unde nu există posibilitate de angajare, deci nu există locuri de muncă. De asemenea, zonele unde există populaţie de etnie romă, care nu are acces la un loc de muncă din cauza lipsei de calificare şi a accesului la educaţie, pot fi zone expuse fenomenului de marginalizare şi excluziune socială”, spune Diana Cojoleanca.
Cât despre comuna Pietroasa, primarul Ioan Simoc susţine că situaţia s-a mai îmbunătăţit, dar situaţia locurilor de muncă rămâne o problemă majoră, ceea ce înseamnă că tot nu e bine. „Oamenii se mai ocupă cu creşterea animalelor, iar unii care au suprafeţe mai mari cultivate au început să vândă cartofi, au desfacere şi fiind zonă cu masă lemnoasă, unii mai lucrează pe la Ocolul silvic”, spune Simoc. Chiar dacă s-a asfaltat drumul comunal şi există apă, nu există canalizare. Dar nici locuri de muncă.
Şi revin la o vorbă înţeleaptă a fostului prefect de Timiş, Mircea Băcală, care susţinea prin 2010 că „avem şase oraşe care nu îndeplinesc criteriile – Recaş, Deta, Ciacova, Gătaia, Buziaş, Făget. (…). Au fost ridicate la rangul de comune multe localităţi, iar primăriile acelea sunt în imposibilitatea de a se întreţine financiar – de la plata salariilor până la cea a curentului electric sau a altor utilităţi”, declara Mircea Băcală.
Din cele circa o sută de comune timişene, aproape jumătate au primit acest statut după anul 2000, deşi multe dintre ele nu au nici numărul necesar de locuitori pentru această categorie administrativ-teritorială.
Probabil că în judeţul Timiş doar câteva comune (Cărpiniş, Cenad, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Lenauheim, Moşniţa Nouă, Peciu Nou, Periam, Săcălaz, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Satchinez şi Variaş) ar face faţă etichetei de comună, din cele create în deceniul trecut.
Comentarii
comentarii
