Acasă Eveniment Timişenii – interesaţi de finanţările APDRP şi APIA

Timişenii – interesaţi de finanţările APDRP şi APIA

DISTRIBUIȚI

„Din punct de vedere al dezvoltării, zonele rurale înregistrează un decalaj semnificativ faţă de zonele urbane, astfel că este necesară şi o armonizare a dezvoltării rurale cu cea urbană, punând accent pe amândouă, după modelul european”, a spus vicepreşedintele CJ Timiș, Marian Constantin Vasile

Consiliul Judeţean Timiş a organizat vineri, 7 februarie, conferinţa intitulată „Perspectivele APDRP şi APIA privind actualul şi viitorul ciclu de finanţare”. Evenimentul a fost moderat de vicepreşedintele CJ Timiș, Marian Constantin Vasile. Au fost prezenţi directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Nicolae Popa, şi directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu. De asemenea, au fost invitaţi să ia parte parlamentarii de Timiş, primarii şi promotorii locali din judeţ, reprezentanţi ai băncilor, reprezentanţi ai Direcţiei pentru Agricultură Timiş, Camerei Agricole, Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, ADR Vest, ADETIM, CCIAT.

„Pe domeniul agriculturiii sunt bani mulți, cei mai mulți, pe care România trebuie să-i ia”

Scopul acestui eveniment este prezentarea oportunităţilor de finanţare a proiectelor mediului public şi privat pentru ciclul de finanţare 2014-2020, prin prisma APDRP şi APIA. Aceasta, în condiţiile în care dezvoltarea rurală şi, implicit agricultura, are nevoie de viziune, coerenţă şi pregătire pragmatică. Totodată, vor fi tratate şi aspecte legate de ciclul de finanţare 2007-2013”, a subliniat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Marian Constantin Vasile.

Pe domeniul agriculturiii sunt bani mulți, cei mai mulți, pe care România trebuie să-i ia. Partea de agricultură este fruntașă, are aproape absorbție sută la sută, este important însă să vă pregătiţi pentru ciclul 2014-2020. Se pune accent pe IMM-uri şi pe agricultură”, spune Maria Grapini, ministru al Turistului şi IMM-urilor.

„Până la guvernul ăsta nu prea am fost iubiţi, noi, Timişul”

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a apreciat interesul Bucureştiului pentru Timiş şi a remarcat că reprezentanţii din Capitală sunt mai aplecaţi spre această parte de ţară decât erau cei din guvernarea anterioară. „Până la guvernul ăsta nu prea am fost iubiţi, noi, Timişul”, a spus Bojin.

Primarilor din Timiş le-au fost prezentate oportunităţile de finanţare pe care le au şi aceştia su avut ocazia să-şi spună păsurile în faţa conducătorilor agenţiilor care se ocupă cu distribuirea fondurilor în mediul rural.

„Mediul rural nu se poate dezvolta fără viziune”

Mă bucur că am reuşit să organizez această conferinţă pentru că mediul rural nu se poate dezvolta fără viziune, pragmatism şi pregătire, iar pregătirea trebuie să înceapă din timp, astfel încât proiectele să fie depuse imediat ce vor fi deschise liniile de finanţare. Interesul pentru finanţările prin APDRP şi APIA a fost foarte mare, au fost prezenţi peste 350 de factori importanţi: beneficiari, parlamentari, consilieri judeţeni, primari şi viceprimari, directori de instituţii deconcentrate sau de bănci, reprezentanţi ai asociaţiilor din domeniu şi ai mediului academic. Au fost prezentate programele de finanţare, mijloacele şi condiţiile de accesare a fondurilor care pot duce la dezvoltarea mediului rural pe toate palierele. Din punct de vedere al dezvoltării, zonele rurale înregistrează un decalaj semnificativ faţă de zonele urbane, astfel că este necesară şi o armonizare a dezvoltării rurale cu cea urbană punând accent pe amandouă, după modelul european”, a spus Marian Vasile.

Comentarii

comentarii