Concertul simfonic al Filarmonicii „Banatul” din Timișora, de vineri, 19 mai, de la ora 19, marchează încheierea Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală 2017.
Maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, ne propune spre audiţie Adagietto de Gustav Mahler, Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor de Aram Haciaturian şi Suita „Cavalerul Rozelor” de Richard Strauss.
Concertmaestrul Mircea Tătaru a explicat că Adagietto , această parte a IV-a din Simfonia nr. 5 este piesa orchestrală cea mai faimoasă a lui Mahler – şi cea mai cântată dintre toate extrasele simfoniilor sale. Durează cam 10 minute, dar unii dirijori o interpretează lărgit, datorită expresivităţii sale extraordinare, astfel putând să dureze aproape 12 minute. A fost răspândită în lume şi prin folosirea ei de către Luchino Visconti în filmul Moarte la Veneţia. În 1968, la 8 iunie, a fost auzită în Catedrala Sfântul Patrick din New York cu ocazia slujbei de înmormântare a lui Robert Kennedy.
Adagietto este în realitate o introducere la ultima parte a simfoniei. Lirismul ei nu a fost încredinţat decât orchestrei de coarde, căreia i se adaugă acordurile unei harpe. La premieră, critica o considera o pagină genială, cu o sonoritate nemaiauzită până atunci. Se mai spunea că trebuie să închizi ochii şi să-ţi imaginezi un apus de soare în munţi, un asfinţit care, în solitudine, să-ţi aducă fericire.
Vom asculta în continuare Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor op.46 de Aram Haciaturian, în interpretarea violonistului Armen Anassian
Particularităţile melodiilor şi ritmurilor inspirate de bogatul folclor armean s-au unit cu marele talent muzical al lui Haciaturian născând o capodoperă. El însuşi mărturisea că a scris acest concert cu mult entuziasm. I l-a dedicat lui David Oistrach, pe atunci (1940) o mare speranţă a violonisticii. Cei doi muzicieni erau buni prieteni ceea ce a contribuit la naşterea unui concert remarcabil, deoarece sugestiile lui Oistrach au fost într-adevăr de nepreţuit, aşa cum mărturisea compozitorul. Cu patru ani înainte, când Haciaturian compusese concertul pentru pian, el a descoperit o mare afinitate pentru genul concertistic, pentru că-şi putea afirma credinţa în stilul virtuoz, posibilităţile coloristice şi mai ales, valenţele creative ale individualităţii. Pentru concertul de vioară el era inspirat şi de apropiata naştere a fiului său. În amintirile sale povestea că a lucrat fără efort, singura problemă era de a pune în ordine mulţimea de teme şi idei care-i apăreau în minte. În legătură cu întreaga sa creaţie, mai spunea că întotdeauna a creat având alături gânduri pentru poporul armean, din care se trăgea. De la magistrala interpretare la premiera de la Moskova până azi, acest celebru concert al literaturii violonistice a câştigat deopotrivă atât inimile interpreţilor cât şi ale publicului.
Concertul se va încheia cu celebra suită Cavalerul rozelor, născută din muzica operei cu acelaşi nume a lui Richard Strauss. După ce asimilează influenţele lui Wagner, după ce parcurge estetica lui Brahms, Liszt şi Bruckner, Richard Strauss se detaşează de toţi afirmând o artă unică şi valoroasă, o soluţie valabilă pentru arta lirică a primei jumătăţi a secolului trecut. Cu Cavalerul rozelor el readuce farmecul vieţii sociale şi al ambianţei vieneze a secolului al XVIII-lea. Premiera a avut loc la 26 ianuarie 1911, la Dresda. Au existat multe aranjamente muzicale ale unor necunoscuţi care au folosit teme şi fragmente din operă. Strauss a procedat la fel în 1924, la cererea lui Hugo von Hofmannsthal, care făcuse un film cu subiectul operei. Era nevoie de o nouă aranjare muzicală deoarece în partea a doua, filmul se abate de la desfăşurarea evenimentelor din operă. O mică orchestră a cântat, în timp ce se derula filmul. Forma finală a suitei, pe care o vom asculta în interpretarea orchestrei simfonice a filarmonicii, se spune că ar fi fost realizată tot de un compozitor necunoscut azi, dar care în 1945 ar fi avut acceptul lui Strauss pentru această variantă. Și astăzi lucrarea este aşteptată cu bucurie pe scenele de concert şi înregistrează numai succese – a explicat Mircea Tătaru.
