Acasă Actualitate Timișoara: Peste 30 de pacienți au venit la spitalul de boli infecțioase...

Timișoara: Peste 30 de pacienți au venit la spitalul de boli infecțioase pentru a scăpa de căpușe

DISTRIBUIȚI

2012 05 16 0 2 atentie la capuse 93786

Zeci de locuitori ai Timișoarei au venit, în ultima perioadă, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș pentru a scăpa de căpușe. Din data de 1 mai până luni, 8 mai, la Spitalul de Boli Infecțioase s-au prezentat 31 de pacienți pentru a le fi extrase căpușele.

„Din data de 1 mai au fost 31 de cazuri de înțepături de căpușe. Au venit pentru profilaxie. Căpușa se extrage la chirurgie. Nu a fost niciun caz cu simptomatologie de boală Lyme”, a spus doctorul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.

Boala Lyme poate apărea dacă o căpușă stă între 24 și 72 de ore în tegument (piele – n.r.), avertizează medicii. Este recomandat să vă prezentați la medic atunci când ați fost mușcat de o căpușă. Este posibil ca dacă o extrageți singur să mai rămână părți din corpul căpușei în organism, care pot provoca boala Lyme.

Comentarii

comentarii