Acasă Actualitate Timișoara pregătește licitația pentru un contract nou de gestiune a câinilor vagabonzi....

Timișoara pregătește licitația pentru un contract nou de gestiune a câinilor vagabonzi. Deocamdată, unul provizoriu

DISTRIBUIȚI

Timișoara are la dispoziție șase luni să se ocupe de lansarea unei noi licitații care să stabilească firma care se va ocupa de managementul câinilor fără adăpost din municipiu, după ce actualul contract a expirat și a fost prelungit la limita legii. Consilierii locali au aprobat demararea procedurii, la pachet cu solicitarea firmei care prestează acum acest serviciu să semneze un contract pe șase luni, până se face licitația

Deși a existat un proiect de hotărâre privind noua licitație, la precedenta ședință de plen, acesta a fost retras de primar, special pentru a fi dublat cu un al doilea proiect, de negociere directă cu actualul operator, care să continue încă șase luni prestarea serviciului. Marți, consilierii locali au făcut un nou plen, pentru a aproba cele două proiecte. De ce s-a ajuns aici? Primarul spune că cei din aparatul primăriei au întârziat nejustificat procedura, anunțând chiar și sancțiuni.

„După cum știți, a existat contractul cu firma Danyflor. Contractul a mai fost extins pe perioada maximă posibilă. Încă sunt bani, să zicem, pe acest contract, dar nu îl mai putem prelungi. Știți foarte bine că intenția administrației este, pe termen mediu, de a construi un adăpost propriu, al orașului. Se lucrează momentan la un PUZ în zona Șagului pentru acest adăpost. Până când vom putea să deschidem un asemenea adăpost al orașului, o să avem nevoie să asigurăm continuitatea serviciilor. Vă rog astăzi să aprobați acest caiet de sarcini, să lanspm licitația pentru un nou ccontract, cu clauza că putem să reziliem contractul câna avem propriul serviciu acest hcl a fost întocmit cu întârziere de aparatul de specialitate, nu exclud și sancțiuni disciplinare. Din acest motiv de ce avem și un al doilea hcl, să facem o atribuire directă, până la finalizarea licitației. Nu este un mare secret că vom invita furnizorul actual la negocieri. Est epentru maxim șase luni”, a spus primarul Dominic Fritz, la votul pentru cele două proiecte.

Acestea au trecut fără nicio problemă.

Comentarii

comentarii