Acasă Economic Topul judeţelor în care există cei mai mulţi angajaţi în IT. Câți...

Topul judeţelor în care există cei mai mulţi angajaţi în IT. Câți programatori lucrează în Timiș

1142
DISTRIBUIȚI

programator ITBucureşti, Cluj, Timiş, Braşov şi Iaşi concentrează aproape 47.000 de angajaţi în sectorul serviciilor informatice, adică 75% din efectivul total de salariaţi din IT (de 61.600 de persoane în 2015), arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Numărul total de salariaţi din domeniul „activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice“ a a­juns la 61.627 de persoane în 2015 (cel mai recent an pentru care există informaţii centralizate la nivel de judeţe), fiind dublu faţă de anul 2008.
Cei mai mulţi angajajaţi din sectorul IT lucrează în Bucureşti, unde numărul acestora a ajuns la circa 27.000 în 2015, reprezentând 44% din totalul angajaţilor din IT din România. Statisticile arată că numărul programatorilor din Capitală a crescut cu aproape 11.000 de persoane în perioada 2008- 2015, marcând astfel cea mai mare creştere a efectivului de angajaţi din IT la nivel de oraş/ judeţ.
Pe locul doi în top se află Clujul, unde lucrează peste 8.200 de angajaţi în domeniul IT, număr de şase ori mai mare faţă de anul 2008. Efectivul de personal în IT din Cluj a crescut semnificativ în ultimii ani ca urmare a businessurilor dezvoltate acolo de companii precum Endava, Softvision, NTT Data sau Fortech care şi-au extins echipele, ajungând la sute sau chiar peste 1.000 de angajaţi la Cluj.
Timişul se află pe locul 3 în topul judeţelor cu cei mai mulţi angajaţi în IT, având aproape 5.200 de programatori în 2015, cu aproape 1.600 mai mulţi faţă de anul 2008.

 

Comentarii

comentarii