Acasă Actualitate Toscana și Riviera Italiană, excursie de poveste spre soare și mare

Toscana și Riviera Italiană, excursie de poveste spre soare și mare

DISTRIBUIȚI

cinque-terre2Toscana este îmbinarea perfectă dintre natură şi artă, regiunea unde soarele are cea mai liniştită şi blândă lumină, unul din acele locuri pe care nu ai cum să le mai uiţi vreodată. Aici, liniştea îţi inundă sufletul şi ţi-l umple instantaneu de bucurie, iar fericirea izvorăşte din zidurile clădirilor medievale, din colinele nesfârşite verzi şi aurii, din zâmbetele oamenilor.
Agenţia de turism Ultramarin vă propune să călătoriţi în această vară într-o destinaţie extrem de pitorească din Italia – regiunea Toscana. Aşezată în mijlocul Italiei, zona este străbătută de fluviul Arno şi este împânzită de renumite plantaţii viticole şi culturi de măslini. Toscana este locul de unde a pornit Renaşterea, datorită unor nume mari ca Donatello, Michelangelo sau Leonardo da Vinci, şi este considerată leagănul limbii şi culturii italiene. Poeţi şi scriitori ca Dante, Boccacio sau Machiavelli şi-au lăsat amprenta pe aceste locuri. Toscana are şi o veche tradiţie muzicală, oferind lumii compozitori şi muzicieni, precum Giacomo Puccini sau contemporanul Andrea Bocelli. Câteva zile în minunata regiune înseamnă timp trăit frumos, linişte în suflet şi bucurie pentru ochi. Pe scurt, amintiri de neuitat.
Ultramarin vă propune două variante ale acestei excursii: puteţi alege să călătoriţi cu autocarul, în acest caz sejurul având o durată de zece zile, sau cu avionul, pentru o săptămână, cu plecare direct din Timişoara şi aterizare la Bergamo. Vor fi zile unice, în care veţi descoperi ce are regiunea mai frumos: colinele Toscanei, Cinque Terre sau riviera italiană cu plajă la Marea Ligurică – zonă unde de altfel se va face şi cazarea. Veţi putea vizita localităţi de o frumuseţe excepţională. Printre acestea, Siena, oraş înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO. Vă veţi puteţi plimba prin superbele pieţe din cărămidă roşie, dar şi prin Piazza del Campo, Palazzo Pubblico, şi veţi putea vizita Torre del Mangia, localizat în Piazza del Campo, Universitatea Siena, Domul din Siena, una din cele mai frumoase catedrale din Italia, sau Casa Sf. Caterina, locul naşterii şi casa în care a locuit Sf. Caterina.
Agenţia de turism Ultramarin vă invită, dacă tot sunteţi în inima Toscanei, să faceţi o plimbare prin superbele localităţi dintre coline ce oferă peisaje unice, cu dealuri blânde, acoperite cu podgorii vaste şi plantaţii de măsline, cu sate mici, parohii caracteristice şi case rurale din piatră. Toate acestea, în culorile superbe ale verii. O excursie opţională care nu trebuie ratată este cea la Florența. Pieţe elegante, biserici decorate cu fresce şi palate care acum găzduiesc minunate colecţii de artă: galeriile Uffizi, piaţa Domului, Palatul Pitti, grădinile Bobolli sau Piaţa Michelangelo sunt doar câteva din splendorile arhitecturale ale unui dintre cele mai romantice orașe ale lumii. Pe lângă acestea, oraşul de poveste Pisa, satele pitoreşti ce dau din munte direct în mare din regiunea Cinque Terre şi, desigur, plaja pe riviera italiană – toate acestea fac parte din programul gândit pentru a petrece o vacanţă de neuitat. Detaliie excursiei pot fi găsite aici.

Comentarii

comentarii