Acasă Eveniment Tot mai multe înșelăciuni la Lugoj. Două femei păcălite de escroci

Tot mai multe înșelăciuni la Lugoj. Două femei păcălite de escroci

DISTRIBUIȚI

inselaciune baniEscrocii continuă să facă victime printre persoanele în vârstă. Încă două femei din Lugoj au căzut în plasa infractorilor, fiind înșelate prin metoda “Accidentul” și “angajatul E-On”. Una dintre victime a fost abordată de doi indivizi care au sunat la ușa apartamentului pretinzând că sunt angajați ai distribuitorului de gaz și că vor să verifice instalația. Profitând de neatenția victimei, aceștia au sustras economiile și bijuteriile femeii. Cea de-a doua persoană a fost înșelată prin metoda “Accidentul”. Bătrâna a fost apelată pe telefon, fiind anunțată că un membru al familiei a avut un accident și are nevoie de o sumă de bani. Fără să stea prea mult pe gânduri, femeia a depus într-un cont suma de 1.600 de lei. În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală și încearcă să-i găsească pe escroci.

Comentarii

comentarii