Acasă Actualitate Totul e regie, bătrâne! Remembering Oscar Berger

Totul e regie, bătrâne! Remembering Oscar Berger

DISTRIBUIȚI

O emoționantă manifestare cultural- evocativă, dedicată vieții și activității regretatului jurnalist Oscar  Berger va fi organizată miercuri, 23 august, la Ambasada, (Faber) de la ora 18.00, cu sprijinul Aquatim, la care sunt invitați toți ziariștii din Timișoara.

Cu acest prilej, la ora 19.00, în curte, pe terasă, va fi lansată carte a scrisă de Flavius Boncea “Totul e regie, bătrâne! Crâmpeie din minunata (dar trista) viață și haioasele (dar utilele) învățături ale lui Oscar Berger după o experiență de peste douăzeci de ani în Occident”, apărută la editura Brumar, Timișoara, 2023.

Vor prezenta Petru Vasile Tomoiagă și Adriana Cârcu, când vor avea loc discuții libere, evocări, amintiri.

Amelia Boncea a explicat:

”Pe Oscar (Berger) îl știu foarte mulți dintre prietenii noștri și, cu siguranță, toți foștii colegi din presă. Pentru cine nu l-a cunoscut, e greu de prezentat aici.

Flavius Boncea a încercat să o facă, în cartea pe care a scris-o despre Oscar. A adunat în carte date legate de Oscar, amintiri, momente, povești.

Multe, multe, pentru că despre Oscar sunt multe de spus. Am citit manuscrisul. E scris cu multă emoție și nostalgie, așa cum numai Flavius putea să o facă, pentru că, așa cum spune, Oscar a fost, pentru el, ca un al doilea tată.

Miercuri, 23 august, se împlinesc 10 ani de când Oscar a plecat dintre noi. Flavius a gândit un eveniment tare fain, la care să ne întâlnim, să ne aducem aminte, să povestim despre Oscar.

Atunci își va lansa Flavius cartea “Totul e regie, bătrâne! Crâmpeie din minunata (dar trista) viață și haioasele (dar utilele) învățături ale lui Oscar Berger, după o experiență de peste douăzeci de ani în Occident”, va fi proiectat filmul ”Pe urmele autenticului, realizat de Oscar, va fi adusă ediția specială a ziarului ”Timișoara”, dedicată, sigur, tot lui Oscar, și va avea loc primul concert acustic Survolaj. Ne vedem miercuri, pe seară, la Ambasada!”

Constantin Duma: “OSCAR BERGER, memento

O adevărată personalitate a spiritului antreprenorial, un mentor al școlii de presă din Timișoara, omul căruia mulți dintre noi îi datorăm respectul profesional, și că legitimația de presă este o instituție guvernată de un mare spirit.

Cred că idealurile care însufletesc breaslă noastră ne obligă să ne mobilizăm că Timișoara, orașul luminilor, să aibă un adevărat Muzeu al Presei.

Pentru lumina care a adus-o, pentru modul în care Oscar a ars sub idealurile presei altfel decât toți ceilalți,  acest muzeu atât de necesar și binemeritat timișorenilor ar trebui să poarte numele iluministului Oscar Berger”.

Suvenir istoric prezentat de Muzeul Național al Banatului:

La 15 februarie 1947, la Timișoara, s-a născut Oscar Berger (d. 23 august 2013). A activat la cinecluburile timișorene Gaudeamus și CFR, iar în 1969 a plecat la București, unde a activat la studioul de la Buftea.

A primit numeroase premii pentru scurt-metrajele pe care le-a realizat, iar numele său apare și pe filme celebre realizate în epocă de exemplu, a fost co-regizor la șase episoade din ”Cireșarii”.

În decembrie 1974 a emigrat în Germania. Din 1995 și-a asumat editarea ziarului ”Timișoara”.

Susținător fervent al democrației, militant al principiilor Proclamației de la Timișoara, Oscar Berger și-a sacrificat energia și sănătatea în efortul nechibzuit de a susține publicația dedicată promovării acestor valori.

Spirit  boem, Oscar Berger nu s-a încadrat niciodată tiparului comun al directorului de ziar sau al omului de afaceri obișnuit, preferând compania artiștilor și un stil de viață pitoresc.

A fost un adevărat profesionist al presei și un veritabil mentor al multor tineri jurnaliști.

Oscar Berger a fost distins, în 2011, cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate, în cadrul unei ceremonii la palatul Elisabeta”.

Programul de miercuri seara mai cuprinde:

Ora 18.00, în sală, proiecție de film:  Înregistrare din arhiva TVR Media, cu intervenția lui Oscar Berger la Televiziunea Română, din 15 ianuarie 1990.

Film documentar: “Vatra Românească. Pe urmele autenticului”. Scenariul și regia: Oscar Berger.

Film realizat pentru televiziunea germană la mijlocul anilor ’80.

La ora 20.15, va avea loc concertul SURVOLAJ acustic.

După șase ani de tăcere, în formulă de trei (Daniel-Silvian Petre, Levi Molnar și Zsolt Szabó),  pioniera blues-rockului psihedelic de la noi ne va prezenta piesele SURVOLAJ care combină hard rock cu progresiv și cu elemente free jazz regândite doar pentru chitară acustică, voce, cajon și blockflute.

“Ținută lejeră, atmosferă relaxată. Vom avea și un ziar. Iar consumul de băuturi este permis. Să facem cum i-ar fi plăcut lui Oscar să fie.

Eveniment realizat cu sprijinul Aquatim”, este mesajul organizatorilor.

 

Comentarii

comentarii