Acasă Actualitate Traficant de droguri, prins la frontieră cu acte false

Traficant de droguri, prins la frontieră cu acte false

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat si predat autorităţilor competente un cetăţean român, dat în urmărire generală pentru trafic de droguri, care a încercat  să treacă ilegal frontiera folosindu-se de documente false.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II –  Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților, călătorind ca turist într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate românească şi un permis de conducere românesc. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentele turistului sunt false. În urma cercetărilor a rezultat că bărbatul respectiv este un cetățean român în vârstă de 38 de ani din Bucureşti, pe numele său fiind emisă de către autoritățile române o alertă cu menţiunea „semnalare în vederea arestării şi predării sau extrădării”, acesta având de executat 9 ani închisoare pentru trafic de stupefiante.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bucureșteanului şi cercetarea lui sub aspectul săvârşirii infracţiunii fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor a fost  predat  unei echipe din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.

Comentarii

comentarii