Acasă Politica Traficantul de maşini Dorin Cândea – director adjunct la RAR

Traficantul de maşini Dorin Cândea – director adjunct la RAR

DISTRIBUIȚI

Grindeanu râde de tupeul celor din PD-L Timiş…

Şeful RAR Timiş, Dorin Cândea (consilier judeţean PDL), a fost promovat în funcţia de director adjunct al Registrului Auto Român. Cândea a fost condamnat penal în trecut, după ce a înmatriculat mai multe maşini pe fals. Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD Timiş, i-a felicitat pe colegii din PDL, care au reuşit să-i ofere o nouă promovare lui Cândea. „Îi felicit pe cei din PDL pentru că a reuşit să promoveze un om care a dat dovadă că se pricepe foarte bine în domeniu. Numirea lui Dorin Cândea ca director adjunct pe ţară la RAR nu este o surpriză. Astfel de oameni sunt promovaţi de PDL de fiecare dată”, a spus Grindeanu. Viceprimarul social-democrat al Timişoarei a încercat să demonstreze în continuare ridicolul de care s-a acoperit PDL. Şi a vorbit despre înlocuitorul lui Cândea la RAR Timiş, o anume Lavinia… Boc.  „Noul director la RAR Timiş este Lavinia Boc. Sigur nu are nicio legătură cu fostul premier Boc. Are însă o legătură cu oamenii promovaţi de PDL. Doamna se pricepe foarte bine la ceea ce va face. A avut în trecut o patiserie pe Calea Aradului”, a mai spus Grindeanu.

 

Comentarii

comentarii