Acasă Actualitate Transluncani, drumul spectaculos din Timiș, mai puțin cunoscut, asemănător cu Transfăgărășanul și...

Transluncani, drumul spectaculos din Timiș, mai puțin cunoscut, asemănător cu Transfăgărășanul și Transalpina

4183
DISTRIBUIȚI

Un drum din județul Timiș, recent refăcut cu 1 milion de euro, le oferă tuturor celor care se încumetă să-l traverseze o experiență unică. Transluncani este o șosea șerpuită care poate intra cu succes în competiţie cu Transalpina sau Transfăgărășanul.

Săpat în mare parte în stâncă, într-o zonă greu accesibilă, însă extrem de pitorească, un drum agricol, complet reabilitat, e o adevărată gură de oxigen pentru turismul din Timiș. Șoseaua șerpuită care se termină în golul alpin porneşte din comuna Tomești. Sătul să aștepte ajutor de la alții, primarul a reușit să obțină un milion de euro de la Uniunea Europeană. A refăcut complet Drumul Agricol Oboare.

„Potențialul turistic este maxim mai ales în zona montană, judetul timis avand doar 3 comune care au zona montană – Tomeștiul, Pietroasa și Nădrag se pretează la noi partea de turism, noi am pus baza pe partea de infrastructură… nu ai infrastructură, de abia ai pensiuni, degeaba ai inclusiv partea de turism monahal”, spune Costel Medelean – primarul comunei Tomești.

În zonă sunt foarte apreciate de către credincioși şi turiști deopotrivă mănăstirile de la Românești și de la Luncani, dar și zona Valea lui Liman. Amatorii de drumeții găsesc aici un loc perfect de relaxare, departe de agitația urbană. Comuna Tomești este așezată pe versantul nordic al Munților Poiana Ruscă, pe cursul superior al Râului Bega, la poalele vârfurilor Padeș și Rusca – ce măsoară aproape 1400 de metri.

Drumul care efectiv îți taie respirația este şoseaua construită la cea mai mare altitudine din județul Timiș. A fost o provocare inclusiv pentru constructor.

„Complexitatea acestui drum a fost prin faptul că peste 60% din suprafața lui a fost construit în rocă” Costel Medelean – primarul comunei Tomești.

„Noi am fost mai rezervați în a-i da un nume, dar oamenii și vizitatorii îi spun Transluncani. Care au fost și au vizitat Transfagarașan și Transalpina spun că poate concura cu aceste două drumuri. Drumul agricol este o alternativă și la Drumul Județean 684 care face legătura între Timiș și Caraș-Severin, prin acest drum finalizat de noi, am venit și cu o alternativă la drumul județean pe care îl scurtăm cu 12 kilometri”, spune Costel Medelean – primarul comunei Tomești.

Trasluncaniul are puțin peste 5 kilometri, însă uimirea turiștilor care au ajuns până acum aici este nemăsurată. De la Timișoara, se ajunge foarte ușor la Tomești. Sunt 118 kilometri, parcurși rapid pentru că vă urcați pe A1 și mergeți până la Margina. De acolo, vă preiau indicatoarele și mai aveți de strabatut în jur de 15 kilometri.

Sursa: digi24.ro

Comentarii

comentarii