Ultimul concert simfonic al lunii martie, de vineri, de la ora 19, cuprinde un concert pentru două viori şi orchestră de coarde nr.8 în la minor op.3 de Antonio Vivaldi, concertone pentru două viori şi orchestră în Do major KV 190 de Wolfgang Amadeus Mozart și vals fantezie pentru orchestră de Mihail Ivanovici Glinka.
De asemenea, programul mai cuprinde Rondo pentru violoncel şi orchestră in sol minor, op.94 de Antonin Dvořak şi Variaţiuni pe o temă rococo op. 33 pentru violoncel şi orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski.
Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat că acest concert pentru două viori de Vivaldi face parte dintr-un set de 12 concerte pentru instrumente cu coarde, denumit L`estro armonico, în traducere — inspiraţia armonică. Compozitorul l-a dorit editat la Amsterdam, la un editor străin şi nu la unul italian, cum obişnuia. În acest concert pentru două viori orchestra nu apare ca un rival al soliştilor sau ca o voce de contrast, ci de cele mai multe ori cântă la unison cu ei.
Tot pentru două viori este şi lucrarea care urmează, compusă de Mozart. Pe manuscris este ştearsă data finalizării concertului, dar muzicologii spun că ar fi vorba de 3 mai 1773, la Salzburg, imediat după ce Mozart s-a întors dintr-o călătorie în Italia. Într-adevăr, se simte influenţa italiană a concertelor grosso de tip baroc italian, cu despărţirea formală dintre solişti şi grupul orchestral. Mai este şi titlul — Concertone, denumire italiană pentru un concert mai mare.
La ambele concerte solişti vor fi violoniştii Bujor Prelipceanu şi Şerban Mereuţă.
Valsul-Fantezie a fost compus pentru o femeie. Glinka era foarte atras de Ekaterina Iermolaevna Kern, căruia i-a şi dedicat lucrarea. Creaţia s-a născut în vara anului 1839, în versiunea pentru pian. Mai apoi, la Paris, în 1845, transcrie valsul pentru orchestră mică. Se pare că de aceste versiuni doar se ştie, pentru că ele au dispărut. Ultima versiune, pe care o vom asculta, este pentru orchestră mare şi a fost creată de Glinka în 1856. Un an mai târziu se va stinge din viaţă. Versiunea pentru pian se intitula Vals, cea pentru orchestră mică, Vals-Schezo, iar ultima versiune Vals-Fantezie. Este una dintre cele mai incitante şi fermecătoare creaţii pentru orchestră ale lui Glinka.
În încheierea concertului simfonic condus de maestrul Radu Popa, vom asculta două lucrări concertante pentru violoncel şi orchestră. La ambele, solist va fi violoncelistul Filip Papa.
Rondoul lui Dvořak stă mult în umbra genialului concert pentru violoncel, dar este de efect şi antrenant. Se găseşte în repertoriul curent al violonceliştilor. A fost compus în 1891, cu puţin timp înainte de plecarea compozitorului în America. La început de ianuarie, în 1892, este interpretat pentru prima oară de prietenul său, violoncelistul Hanus Wihan. Există o versiune pentru violă şi pian realizată de Kim Kashkashian.
Violoncelistul Filip Papa ne va dezvălui în finalul concertului, frumuseţea Variaţiunilor rococo. Până la începutul primăverii lui 1877, când a terminat această lucrare concertantă, Ceaikovski nu prea a fost atras de lucrările în formă de variaţiuni. O singură piesă pentru pian, op.19 nr.6, fusese scrisă folosind această modalitate de a compune. Problema majoră care se pune este ca variaţiunile, care se bazează pe o temă comună, să prezinte diversitate, să stârnească interesul şi să nu fie monotone. Acest pericol, Ceaikovski l-a evitat datorită măiestriei sale desăvârşite. A mai reuşit să creeze mici pasaje cu rol de punte de la o variaţiune la alta. Lucrarea a fost dedicată violoncelistului Wilhelm Fitzenhagen, care mai târziu a încercat să adauge pasaje violoncelului solo, ceea ce a contrariat editorii şi nu numai pe ei. Petr Jurgenson a protestat într-o scrisoare adresată compozitorului, care se încheia cu: „Dumnezeule! Ceaikovski să fie corectat de Fitzenhagen?!” Astfel, vineri 31 martie, ora 19, Filarmonica ne oferă un program încărcat cu bijuterii muzicale strălucitoare, în armonie cu instalarea deplină a primăverii – a conchis Mircea Tătaru.
