Acasă Actualitate Un altfel de târg de Crăciun, lângă Timișoara. Vânzătorii donează din câștig

Un altfel de târg de Crăciun, lângă Timișoara. Vânzătorii donează din câștig

605
DISTRIBUIȚI

Într-o localitate aproape lipită de Timișoara va avea loc un altfel de târg de Crăciun. Este vorba despre un târg unde vânzătorii își vor dona o parte din câștiguri pentru a ajuta o sută de copii care provin din familii nevoiașe. La Dumbrăvița, lângă Timișoara, va avea loc „Un Altfel de Târg de Crăciun”, sâmbătă, 9 decembrie, între orele 10-18, pe strada Petofi Sandor nr. 31.

Va fi un eveniment în care producătorii locali, și nu numai, se vor reuni pentru a-și face cunoscute produsele. Veți găsi lucruri dintre cele mai diverse: ornamente și decorațiuni de Crăciun, cărticele senzoriale pentru copii, plastilină handmade, produse cosmetice, cele mai delicioase prăjituri și altele. Vor participa și 40 de mămici, cu produse care mai de care. Expozanții, la finalul târgului, vor face o donație din vânzări, iar cu banii strânși se vor cumpăra alimente de bază pentru peste 100 de copii care trăiesc în familii aflate în nevoie.

Târgul este organizat de Centrul de Asistență Socială și Cercetare a Interacțiunii Copil-Părinte (CASCICOP) în parteneriat cu Departamentul de Asistență Socială (DAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) și Centrul de Zi Dumbrăvița și Academia Mămicilor din Timișoara.

 

 

Comentarii

comentarii