Într-o perioadă în care toată lumea vrea să acumuleze venituri cât mai mari, Dorin Stanca, un cunoscut antreprenor arădean de succes, îi învață pe tinerii arădeni, elevi și studenți, cum să prețuiască banul. Oricât de mulți bani ai, ei pot să fie insuficienți dacă nu ești chibzuit.
Tinerii sunt interesați de educația financiară
– Cum ați avut ideea unor prelegeri pe tema educației financiare?
– În primul rând, totul pornește de la viziunea pe care o am pentru orașul în care trăim și anume, „Aradul, un oraș transformat cu oameni transformați”. Oameni transformați înseamnă oameni care au o altă mentalitate, mintea lor s-a schimbat și pornind de la această mentalitate schimbată, schimbă totul în preajma lor. M-am gândit că ar fi mai de impact să lucrăm la schimbarea mentalității tinerilor. Ei sunt acea categorie care atinsă de schimbare va genera schimbare în preajma lor. M-am uitat care sunt nevoile în rândul tinerilor și am identificat nevoia după o educație financiară pe de-o parte și apoi nevoia după o educație culturală. În aceste două zone aș vrea să investesc în continuare pentru binele comunității locale, lucrând la educația financiară pe de-o parte, dar și la educația culturală. Bineînțeles că mă folosesc de toată experiența antreprenorială pe care o am. Sunt un antreprenor cu 21 de ani de experiență și cred că am învățat foarte multe din eșecurile mele pe care nu mă sfiesc să le recunosc, am învățat din tot ceea ce a însemnat succesul pe care l-am avut și sunt gata să pun toată această experiență de care am avut eu parte, în slujba comunității locale. Am rămas extrem de impresionat lucrând cu copii, cu tineri, să văd interesul lor pentru problema educației financiare. Am început cu niște prelegeri adresate atât liceenilor, cât și studenților despre ceea ce înseamnă educație financiară.
„A fi” este mai important decât „a avea”
– Prelegerile pe tema educației financiare sunt extrem de apreciate în rândul tinerilor? Ce anume îi învățați?
– În primul rând vreau să pornesc de la premisa că „a fi” este mai important decât „a avea”. În fiecare dintre noi există dorința de a fi fericiți și constatăm că, mai ales la o anumită vârstă, tinerii consideră că „a avea” aduce fericirea. Îmi amintesc de Rockefeller, care a fost întrebat de un jurnalist: „Domnule Rockefeller, când va fi de ajuns?” Întrebarea i-a fost adresată tocmai pentru că și acel jurnalist a observat goana lui Rockefeller după „a avea”. Știți care a fost răspunsul lui? „Încă un dolar!”. Asta este dorința omului de a fi fericit și consideră în mod greșit că a acumula, „a avea”, îi aduce fericirea când accentul ar trebui să cadă pe „a fi”. Deci, asta este prima premisă.
– Ce este mai important pentru tineri: veniturile sau modul în care își cheltuie banii?
– Un al doilea lucru pe care vreau să-l evidențiez este că și prosperitatea după care alergăm cu toții nu se reduce numai la cât câștig, ci la modul cum cheltuim. Cum cheltui și cât cheltui din ceea ce câștigi. Ne uităm în jurul nostru și zicem: „în prezent, am un venit de 500 de euro pe lună. Dacă aș avea 1.000 de euro pe lună, aș avea acea prosperitate financiară pe care mi-o doresc”. Dar, când ajunge omul la 1.000 de euro venit pe lună, constată că și-ar dori 2.000 de euro și mai apoi, 10.000 de euro. Și constată omul când ajunge la 10.000 de euro că nu este cu nimic mai bogat în realitate pentru că nu știe cum să cheltuie banii. Dar, dacă tinerii învață de când au o bursă, ca și elevi, ca și studenți, să gestioneze bine și cu înțelepciune acest venit mic, deprind cunoștințele necesare pentru a opera și cu un venit mai apoi de 500 de euro pe lună, și 1.000 de euro, și cu 2000 de euro pe lună. Deci, important este nu doar cât câștig ci, cel puțin în egală măsură, cât cheltuiesc și cum cheltuiesc. Și atunci educația financiară spre care mă îndrept vreau să aibă în balanță aceste două elemente: „a fi” este mai important decât „a avea”, în primul rând și în al doilea rând important este cum cheltuiesc, nu doar cât câștig.
Educație financiară, o materie opțională care i-ar pregăti pe tineri pentru viață
-Cum au privit tinerii prelegerile despre educația financiară?
– Au privit cu mare interes. Și liceeni și studenți, m-au bombardat pur și simplu cu întrebări. Am încercat să mă apropii de ei, de lucrurile simple și de înțeles de către ei la această vârstă: hai să vedem care sunt veniturile pe care le au ca și copii. Odată discutăm despre bursă, banii care îi primesc ca și cadou de la părinți, de la bunici, banii de buzunar. Apoi, care sunt cheltuielile pe care le fac. Odată, fiecare are hobby-ul lui, apoi cheltuieli necesare etc. Am încercat să-i învăț să-și gestioneze aceste cheltuieli în funcție de veniturile pe care le au, să învețe să păstreze o balanță, să lucreze cu un Excel simplu, pe înțeles pentru ei astfel încât să ajungă de exemplu, ca acele hobby-uri pe care le avem fiecare dintre noi, pe care le au și ei în mod legitim, să le acopere cel puțin în parte, din ceea ce câștigă. Pe de o parte, să nu împovăreze părinții, apoi să deprindă cumpătarea. Cred că este extrem de important de la această vârstă să învețe cumpătarea. Asta aduce o anumită disciplină în viețile lor, duce la disciplina renunțării, a limitării cheltuielilor, a risipei. Sunt împotriva risipei. Încerc să-i învăț în același timp și valoarea muncii, nu doar pentru banul câștigat, cât pentru procesul în sine, ceea ce aduce munca în sine în viața lor. Înseamnă o anumită disciplină, o anumită rigurozitate, înseamnă să prețuiești banul pe care l-ai câștigat din greu muncind, înseamnă asumarea responsabilităților, deci aceste lucruri le abordez în prelegerile pe care le susțin. Tinerii sunt extrem de interesați și cred că ar fi foarte util dacă în timp am reuși să introducem în curricula școlară, ca și materie opțională, o materie legată de bazele educației financiare. Fiecare dintre noi, indiferent că suntem angajați, angajatori, că avem o firmă sau lucrăm ca și freelanceri avem niște venituri și implicit avem fiecare niște cheltuieli. Și dacă de la o vârstă, să zicem de la anii de liceu învățăm copiii să echilibreze cheltuieli și venituri, atunci putem să sperăm la o clasă de oameni care nu risipesc, care trăiesc cumpătat, care învață valoarea banului și învață mai mult, valoarea muncii și a unei discipline.
