Acasă Actualitate Un medic si o asistentă din Timișoara, trimiși în judecată de DNA

Un medic si o asistentă din Timișoara, trimiși în judecată de DNA

DISTRIBUIȚI

dna bucurestiAcuzații de luare de mită și trafic de influență pe numele unui medic timișorean și a unei asistente, ambii angajați ai Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara. Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii DNA după ce au fost prinși falsificând dosare de pensionare pentru polițiști angajați la Penitenciarul Arad.

Medicul timișorean Silviu Eugen Poșiar a fost trimis în judecată pentru două fapte de luare de mită, două de trafic de influență și alte două pentru fals intelectual în formă continuată. Asistenta Corina Elena Iliuță, angajată la același spital cu medicul, este acuzată că ar fi comis două infracțiuni de fals intelectual în formă continuată. Procurorii spun că, în contextul în care mai mulți angajați ai Penitenciarului Arad ar fi dorit să se pensioneze medical, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, medicul Silviu Eugen Poșiar ar fi primit de la două persoane 3400 de lei. Mai mult, ar mai fi pretins de la angajații penitenciarului încă 300 de lei și o sumă neprecizată de bani. Totul pentru a determina membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să aprobe pensionarea celor două persoane, pe motive medicale. „Pentru a crea aparența că persoanele respective sufereau de afecțiuni care permiteau această modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, medicul Poșiar Eugen Silviu și asistenta Iliuță Elena Corina au făcut mențiuni nereale în dosarul medical al celor două persoane (internări fictive, presupuse proceduri medicale, etc.). În cauză s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului în ceea ce privește sumele de bani ridicate de la inculpatul Poșiar Eugen Silviu, respectiv 156.950 de euro, 6.480 lei, precum și asupra a două monede din metal prețios în valoare de 5.200 lei”, transmit procurorii DNA. Medicul se află acum în stare de arest preventiv, iar asistenta este cercetată în stare de libertate. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Timiș care vor decide dacă păstrează măsurile preventive și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comentarii

comentarii