Modul în care folosim spaţiul rearanjează în conştiinţa noastră imaginea reală a unei aşezări. Distanţele pe care le cutreierăm zilnic ne par mai scurte, iar despre locurile pe care le vizităm mai rar credem că sunt departe. Mediul nostru înconjurător ni se pare familiar, iar alte părţi ale oraşului ni se par străine. Ce este departe şi ce este aproape, ce este familiar şi ce este străin se bazează întotdeauna pe sentimente subiective, în funcţie de experienţe, motivaţii, abilităţi preliminare.
Harta mentală „este un proces alcătuit dintr-o serie de procese psihologice, care observă, codifică, stochează, şi decodifică informaţiile care se referă la mediul spaţial de toate zilele” (Downs & Stea 1973). În acest sens, este o caracteristică a conştiinţei care se află în mintea noastră. În momentul în care un cercetător redactează o hartă mentală se ocupă cu cartografierea hărţilor, adică cu colectarea şi interpretarea hărţilor mentale din mintea noastră.
Prelucrarea datelor cu ajutorul calculatorului a devenit mai puţin costisitoare de la sfârşitul anilor optzeci, creând o oportunitate pentru verificarea empirică a diferitelor modele de cercetare teoretice, sau a celor care se bazau pe simulări sau documentaţii. În 1993, Barbara Tversky a stabilit trei grupuri ale redactării unei hărţi mentale, în afară de harta cognitivă, colajele cognitive care au la bază abordarea constructivistă, şi modelele spaţiale mentale (Tversky 1993).
Programul rulează în perioada octombrie 2010 – septembrie 2011.
Comentarii
comentarii